Victorie importantă pentru voleibalistele de la CSM Constanța
Publicat de Catalin Donose, 31 martie 2026, 08:36
Sala Sporturilor “Simona Amânar” a găzduit luni seară, primul meci pentru locurile 5-8 în Divizia A1 de volei feminin dintre CSM Constanța și CSM Lugoj.
Susținute de un public admirabil, voleibalistele antrenate de Florin Voinea și Radu Began s-au impus cu 3-2, după ce au fost conduse cu 2-1.
Va urma jocul al doilea, la Lugoj, pe 8 aprilie, și, dacă va fi nevoie, meciul decisiv este programat la Constanța, pe 15 aprilie.
Miza este clasarea pe locul al cincilea și calificarea în Challenge Cup.
Iată mesajul clubului constănțean pentru suporteri: “Dramatism, atmosferă extraordinară în tribune, volei spectacol! Au fost ingredientele unei seri speciale la Sala Sporturilor, unde CSM Constanța a câștigat primul meci al disputei cu CSM Lugoj pentru locurile 5-6 în Divizia A1. Susținute de un public admirabil, voleibalistele antrenate de Florin Voinea și Radu Began s-au impus cu 3-2 (25-18, 18-25, 20-25, 27-25, 15-9), după ce au salvat o minge de meci în setul al patrulea, la 23-24! Au evoluat: Asonja 16 puncte, James 14p, 28 preluări (46% pozitive, 14% excelente), Cimpu 13p, Lupescu 13p, 24 preluări (29%, 21%), Biberdzic 10p, Rocha 7p, Spînoche 2p, Postea 1p, Manole – libero 16 preluări (44% pozitive, 38% excelente), Mihalcea, Toma, Jeileanu, Cristea. Felicitări tuturor! Mulțumiri spectatorilor, care au împins echipa de la spate în momentele dificile și au făcut ca sala să pară arhiplină! Urmează meciul 2, la Lugoj, pe 8 aprilie, și, dacă va fi nevoie, meciul decisiv la Constanța, pe 15 aprilie. Hai, Constanța!”