AUDIO | Un seminar internațional de formare profesională în turism a avut loc la Universitatea “Ovidius” din Constanța
Tema seminarului a fost „Educație și formare în turism în regiunea transfrontalieră Dobrich–Constanța, prin metode inovatoare și instrumente digitale”.
Publicat de Doina Sirbu, 26 martie 2026, 13:59
Universitatea “Ovidius” din Constanța a fost gazda unui seminar internațional având ca temă „Educație și formare în turism în regiunea transfrontalieră Dobrich–Constanța, prin metode inovatoare și instrumente digitale”.
Scopul principal al atelierului a fost acela de a aduce împreună actorii implicați în dezvoltarea capitalului uman din turism, pentru a contribui la creșterea calității formării profesionale în acest domeniu, unul care în zona de litoral este afectat de sezonalitate. În cadrul proiectului sunt organizate șase programe de formare, destinate unui număr total de 120 de participanți, câte 60 din regiunea Dobrich și 60 din județul Constanța. Laurențiu Despina a stat de vorbă despre acest proiect de educație profesională cu Cristina Duhnea, profesor la Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității “Ovidius”.