Ascultă Radio România Constanța Live

Calendar istoric MINAC: 24 martie – Un ajutor de primar, un trubadur local și o vizită regală

Calendar istoric MINAC: 24 martie – Un ajutor de primar, un trubadur local și o vizită regală

Publicat de Doina Sirbu, 24 martie 2026, 12:36

La sfârșitul lunii martie, anul 1932, destinele orașului au fost conduse, temporar, de un reprezentant al comunității musulmane. Acesta era avocatul, politicianul și parlamentarul tătar Selim Abdulakim (nume românizat Abdulachim), născut în 1886 la Constanța și decedat aici pe 28 martie 1943. El a fost înainte de toate un patriot român, precum și un militant pentru cauza etnicilor turci și tătari.  În primăvara anului 1932, Abdulakim era ajutor de primar și, atunci când primarul Ion C. Teodorescu-Valahu a plecat la un congres la Paris, el i-a ținut locul. Acest eveniment este un excelent prilej pentru a onora memoria acestei personalități.

Provenit dintr-o familie cu venituri modeste, Abdulakim a avut în copilărie norocul de a beneficia de o bursă oferită de regele Carol I tinerilor cu potențial. A reușit astfel să urmeze Facultatea de Drept la București, după care a devenit avocat al Baroului Constanța. În perioada interbelică, el a fost președintele comunității musulmane din oraș și i-a reprezentat interesele în Parlamentul României. În 1929 a creat Fondul Cultural Musulman care îi purta numele și, prin intermediul acestuia, a reușit să ajute peste 200 de tineri elevi și studenți turci și tătari. S-a opus tendinței de emigrare în masă a musulmanilor din Dobrogea, considerând că această măsură ar reprezenta un adevărat pericol național. Mereu, la tribună, a afirmat că elementul musulman este strict indispensabil Dobrogei multietnice. Selim Abdulakim a fost un adevărat patriot român, așa cum fusese și fratele său Kazim Abdulakim, sublocotenent în armata română, erou mort pe front în bătălia de la Mărășești, în 1917, în timpul Primului Război Mondial. Selim Abdulakim a decedat pe 28 martie 1943 și a fost înmormântat  în Cimitirul Musulman al orașului.

***

În zilele de 23 și 24 martie 1927, Constanța primea vizita unei escadre maritime franceze, în baza relației de prietenie și de cooperare dintre Hexagon și statul român. La restaurantul Bristol, din Piața Independenței (Ovidiu),  a avut loc un banchet oferit de către Primăria Municipiului (condusă pe atunci de Ion Bentoiu) oaspeților conduși de contraamiralul de Bouis. La sosirea sa la local, delegația străină a fost întâmpinată de acordurile imnului lor național, La Marseillaise, intonată de orchestra condusă de marele rapsod local, fiu al orașului, maestrul Gogu Botea. Orchestra a intonat imediat și imnul național, „Trăiască Regele”, după care a continuat să cânte toată seara, încântând asistența. Musafirii străini au fost apoi încântați de piesele interpretate la pian chiar de maestru, care era deja, la acea vreme, recunoscut pe plan internațional. Compozițiile sale, în general tangouri, se cântau în marile orașe ale Europei, la Paris, Londra, Berlin sau Moscova, dar ajunseseră și în Statele Unite și chiar în Australia (Melbourne).

Cea mai apreciată melodie pe aceste scene era Tango țigan. Alte titluri: „Sărutarea ce mi-ai dat”, „Ce te doare. Inimioară?”, „Dar ești la fel”, „Invitație la tango”, etc…. În 1931, Gogu Botea a compus „Tanți Tango”, dedicat frumoasei craiovence Tanți Viișoreanu, care a câștigat în acel an Miss România. În același an 1931, compozitorul constănțean i-a dedicat melodia „Flori de Lămâiță” principesei Ileana (fiică a reginei Maria și soră a lui Carol al II-lea), cu ocazia căsătoriei ei cu arhiducele Anton de Austria. După un timp, cântărețul a primit o scrisoare cu următoarele rânduri: „Domnule, A.S.R. Principesa Ileana a primit compoziţia Dv. „Flori de lămâiţă” şi mă însărcinează a vă mulţumi pentru frumoasa amintire. Primiţi vă rog D-le salutările mele distinse. Adela Cantemir, Sinaia 20 iulie 1931”.Gogu Botea a fost o personalitate culturală a urbei care merită și astăzi să fie recunoscută și onorată la adevărata sa valoare.

***

Pe 24 martie 1902, ziarul „Constanța” a publicat un articol referitor la vizita făcută cu o zi înainte, pe 23 martie, la Constanța, de o parte din membrii familiei refale a României. La ora 2 și jumătate după-amiaza, a ajuns în oraș regele Carol I, însoțit de principele moștenitor Ferdinand, de principesa Maria, micul prinț Carol (viitorul rege Carol al II-lea), de Friedrich de Hohenzolern (fratele lui Carol I) și de alte rude din Germania. Nu a fost o vizită oficială, întrucât familia regală se afla în doliu, regina Elisabeta lipsind ca urmare a decesului mamei sale.

Aflăm din ziarul Constanța următoarele: „Măria Sa Regele, cu întreaga suită, a vizitat lucrările (n.n. de modernizare) portului și cele ale tunelului (n.n. tunelul Palas), până la orele 5 pm, când au plecat prin Gara Oraș, peste tot pavoazat, aclamat pretudindenea de către mulțimea eșită întru preamărirea înalților oaspeți”.

Reclama zilei – Simon Alperin & Co, Societate în comandită, Bulevardul Independenței nr.3. Reprezentant depozitar al Fabricei de Bere GIB București. Fabrică de Liqueruri, Cogneac și diferite băuturi spirtoase. Depozit de spirt și țuică, cât și acid carbonic în tuburi mari și mici. (1924).

avocat, acte, cerere, unsplash.com
Actualitate marți, 24 martie 2026, 11:24

A crescut numărul societăților radiate în anul 2025

Din datele centralizate de Oficiul Național al Comerțului se constată o creștere a numărului societăților radiate în anul 2025, comparativ cu...

A crescut numărul societăților radiate în anul 2025
Doi bărbați din Mangalia, reținuți de jandarmi. Unul avea asupra lui suma de 8.400 de lei și substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv
Actualitate marți, 24 martie 2026, 10:28

Doi bărbați din Mangalia, reținuți de jandarmi. Unul avea asupra lui suma de 8.400 de lei și substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv

Un echipaj din cadrul Detașamentului Mangalia, aflat în misiune de patrulare, a observat, luni, în jurul orei 17.00, în zona Primăriei din...

Doi bărbați din Mangalia, reținuți de jandarmi. Unul avea asupra lui suma de 8.400 de lei și substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv
La Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” are loc expoziția „Partituri muzicale din perioada regală”
Actualitate marți, 24 martie 2026, 10:05

La Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” are loc expoziția „Partituri muzicale din perioada regală”

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” are plăcerea să anunțe că susține, în calitate de partener, inițiativa...

La Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” are loc expoziția „Partituri muzicale din perioada regală”
IGPR: Peste 30 de percheziții la firme care ar fi majorat artificial prețurile unor dezinfectanți și măști de protecție
Actualitate marți, 24 martie 2026, 09:43

IGPR: Peste 30 de percheziții la firme care ar fi majorat artificial prețurile unor dezinfectanți și măști de protecție

Polițiștii și procurorii efectuează, marți, peste 30 de percheziții în București și în opt județe într-un dosar în care se...

IGPR: Peste 30 de percheziții la firme care ar fi majorat artificial prețurile unor dezinfectanți și măști de protecție
Actualitate marți, 24 martie 2026, 09:00

RAJA oprește apa în mai multe zona din Constanța

Echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile în cartierul Coiciu, astăzi 24 martie 2026, până la ora 17:00, pentru remedierea unei avarii...

RAJA oprește apa în mai multe zona din Constanța
Actualitate marți, 24 martie 2026, 08:57

24 martie – Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei (OMS)

Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei (TBC) este marcată anual la 24 martie, pentru a crește gradul de conștientizare asupra epidemiei...

24 martie – Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei (OMS)
Actualitate marți, 24 martie 2026, 08:37

Navigația pe brațul Măcin al Dunării, între KM 54 și 49, va fi închisă, marți și miercuri

Navigația pe brațul Măcin al Dunării se închide astăzi și mâine, între orele 07:00 și 22:00, anunță Administrația Fluvială a Dunării...

Navigația pe brațul Măcin al Dunării, între KM 54 și 49, va fi închisă, marți și miercuri
Actualitate marți, 24 martie 2026, 08:06

TULCEA: Tragedie la o unitate școlară din județ. O elevă a murit

Inspectoratul Școlar Județean Tulcea anunță, cu adâncă tristețe și îngrijorare, decesul unei eleve dintr-o unitate de învățământ din...

TULCEA: Tragedie la o unitate școlară din județ. O elevă a murit