Ascultă Radio România Constanța Live

Primăria Constanța aduce clarificări referitoare la terenul din cartierul Abator, unde ar urma să fie amenajată o parcare

Primăria Constanța aduce clarificări referitoare la terenul din cartierul Abator, unde ar urma să fie amenajată o parcare

Publicat de Doina Sirbu, 17 martie 2026, 12:50

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, care induc opiniei publice ideea că Primăria Municipiului Constanța ar fi atribuit un teren pentru construcția unei parcări în fața blocurilor SM 5 și SM 6, facem următoarele precizări:

Instituția respinge categoric orice acuzație privind existența unei „administrații abuzive”. Toate demersurile administrative la care se face referire au fost realizate cu respectarea strictă a cadrului legal în vigoare, în baza hotărârii judecătorești definitive (Decizia civilă nr. 157/A/16.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. 349/36/2008).

Emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire pentru imobilul din B-dul 1 Mai nr. 44 s-a făcut în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991. Aceste acte nu reprezintă „favoruri” sau „excepții”, ci aplicarea unor norme clare, valabile pentru toți cetățenii.

Subliniem faptul că:

-dreptul de proprietate asupra terenului a fost stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și înscris în cartea funciară;

-reglementările urbanistice în vigoare permit funcțiunile pentru care s-au emis certificatul de urbanism și autorizația de construire;

– toate avizele necesare au fost obținute conform legii.

De asemenea, este important de precizat că Registrul spațiilor verzi este un document dinamic, care comportă actualizări ori de câte ori apar modificări. Conform Legii nr. 24/2007, Ordinului nr. 1466/2010 și HCL nr. 31/13.02.2026, actualizarea Registrului local al spațiilor verzi din intravilanul municipiului Constanța se va face în funcție de modificările survenite în teren ale spațiilor verzi.

Primăria Municipiului Constanța își desfășoară activitatea în baza principiilor legalității, transparenței și tratamentului egal și nu favorizează nicio persoană fizică sau juridică.

Sursă: Primăria Constanța

 

 

 

AUDIO | Volumul “Marea care vindecă”, semnat de jurnalista Aurelia Lăpușan și de dr. Anca Elena Ștefan a fost lansat zilele trecute, la Constanța
Actualitate luni, 24 august 2026, 17:25

AUDIO | Volumul “Marea care vindecă”, semnat de jurnalista Aurelia Lăpușan și de dr. Anca Elena Ștefan a fost lansat zilele trecute, la Constanța

Volumul “Marea care vindecă”, semnat de jurnalista Aurelia Lăpușan și de dr. Anca Elena Ștefan a fost lansat zilele trecute, la Constanța,...

AUDIO | Volumul “Marea care vindecă”, semnat de jurnalista Aurelia Lăpușan și de dr. Anca Elena Ștefan a fost lansat zilele trecute, la Constanța
MEDGIDIA: 30 septembrie 2026, al doilea termen de plată a impozitelor și taxelor locale
Actualitate luni, 24 august 2026, 17:14

MEDGIDIA: 30 septembrie 2026, al doilea termen de plată a impozitelor și taxelor locale

Primăria Municipiului Medgidia, prin Serviciul Impozite, Taxe Locale și Executare Silită, aduce la cunoștința persoanelor fizice și juridice...

MEDGIDIA: 30 septembrie 2026, al doilea termen de plată a impozitelor și taxelor locale
Gala Tânărului Actor începe la Teatrul de Stat Constanța
Actualitate luni, 24 august 2026, 17:09

Gala Tânărului Actor începe la Teatrul de Stat Constanța

Gala Tânărului Actor, program permanent al UNITER, se va desfășura în perioada 27-30 august începând cu ora 18:00, la Teatrul de Stat...

Gala Tânărului Actor începe la Teatrul de Stat Constanța
Bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean Constanța pentru mai multe localități din județ
Actualitate luni, 24 august 2026, 16:54

Bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean Constanța pentru mai multe localități din județ

Cinci localități din județul Constanța vor primi bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean. Este vorba despre Lipnița, Ion Corvin,...

Bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean Constanța pentru mai multe localități din județ
Actualitate luni, 24 august 2026, 16:05

Calendar istoric MINAC: 24 august – O călătorie pe Dunăre, remediu împotriva surmenajului în 1930

În urmă cu aproximativ un veac, la 24 august 1930, ziarul „Dobrogea Jună” publica, la rubrica „Însemnări feminine”, un jurnal de...

Calendar istoric MINAC: 24 august – O călătorie pe Dunăre, remediu împotriva surmenajului în 1930
Actualitate luni, 24 august 2026, 15:55

Musulmanii celebrează noaptea nașterii Profetului Muhammed – „Mevlid Kandili”

Musulmanii celebrează în noaptea de 24 august a.c., „Mevlid Kandili”– noaptea nașterii Profetului Mohammed (PbuH). Conform calendarului...

Musulmanii celebrează noaptea nașterii Profetului Muhammed – „Mevlid Kandili”
Actualitate luni, 24 august 2026, 15:53

Vrancea: Dronă căzută într-o gospodărie din Ciușlea; populația din zonă – evacuată

UPDATE Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la identificarea unor elemente de dronă în curtea unei proprietăți din...

Vrancea: Dronă căzută într-o gospodărie din Ciușlea; populația din zonă – evacuată
Actualitate luni, 24 august 2026, 14:27

Amenzi în valoare de 94 de mii de lei aplicate de ANR, în perioada 17–23 august. Nepurtarea vestei de salvare, sancționată de autorități

În perioada 17 august 2026 – 23 august 2026, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie ale Autorității...

Amenzi în valoare de 94 de mii de lei aplicate de ANR, în perioada 17–23 august. Nepurtarea vestei de salvare, sancționată de autorități