ANM: Vreme normală termic și precipitații, în următoarele două săptămâni, în Dobrogea
De la jumătatea săptămânii, se răcește și revin ploile.
Publicat de Adina Sîrbu, 16 martie 2026, 15:14
Prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM, arată că, la nivelul întregului teritoriu, temperaturile maxime vor avea oscilații ușoare, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va avea o tendinţă de creştere din data de 18 martie.
În Dobrogea, valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei în cea mai mare parte a intervalului. Vor fi maxime cuprinse între 10 şi 13 grade, respectiv minime ce se vor încadra între un grad şi 5 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă până spre data de 21 martie, apoi va creşte uşor.
Vremea în Dobrogea și pe litoral: prognoza zilnică în perioada 17 – 20 martie
Marți, vremea va fi în general frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat cu intensificări trecătoare în ultimele ore, în zona de coastă. Temperaturile maxime se vor situa între 11 și 15 grade, iar cele minime între 1 și 5 grade. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.
Miercuri, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla moderat cu intensificări temporare, cu rafale de 40 – 45 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 14 grade, iar cele minime între 2 și 5 grade.
Joi, temperaturile vor scădea față de intervalul precedent. Cerul va fi mai mult noros și local va ploua slab. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare ziua, cu rafale de 45 – 50 km/h, apoi va scădea treptat. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 11 grade, iar cele minime între 1 și 4 grade.
Vineri, vremea va fi în general închisă, normală termic. Cerul va fi mai mult noros și pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla în general moderat, cu rafale de 40 – 45 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 11 grade, iar cele minime între 2 și 5 grade.