Ascultă Radio România Constanța Live

Calendar istoric MINAC: 13 martie – Despre fotbalul interbelic, trofee, o vizită princiară și un meci internațional

Calendar istoric MINAC: 13 martie – Despre fotbalul interbelic, trofee, o vizită princiară și un meci internațional

Publicat de Doina Sirbu, 13 martie 2026, 15:48

Pe data de 13 martie 1925, la sediul vechi al Liceului „Mircea cel Bătrân”, de pe strada Traian, a avut loc tragerea la sorți a meciurilor (matchurilor) din cadrul competiției Cupa Eliminatorie de fotbal Asociație “N. Razis”. S-au înscris mai multe echipe ale unor asociații sportive locale, fiecare având obligația de a plăti o taxă de participare de 30 de lei. Din presa vremii aflăm că această cupă fusese pusă în joc de câțiva ani de către clubul Venus din Constanța și că, în 1924, trofeul fusese câștigat de echipa Victoria.

Fotbalul devenise deja o tradiție la Constanța. Se pare că primele matchuri avuseseră loc pe un tăpșan din port încă din a doua jumătate a sec. XIX, când în oraș exista o comunitate britanică formată din angajații companiei Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour (DBSR). În anul 1857, acest consorțiu a primit de la Imperiul Otoman (când Dobrogea se afla încă sub stăpânire turcească) o dublă concesiune: explotarea portului Kustendjie și construcția căii ferate Kustendjie – Tchernavoda (inaugurrată în 1860). Inginerii, intendenții și muncitorii DBSR încingeau în timpul liber meciuri de football, așa cum se obișnuiseră în tinerețea petrecută în Insulă.

Fotbalul în Constanța românească (din 1878) a început însă, cu adevărat, în primele două decenii ale veacului al XX-lea. Din seria de articole semnate de jurnalistul Marian Bocai, Istoria sportului constănțean (2012-2013), aflăm detalii extrem de interesante. Astfel, primele echipe ale orașului au apărut după 1910, în 1913 fiind înființat primul club, Victoria, ai cărui membri erau în general reprezentanți ai administrației locale. În 1914 a luat naștere clubul comunității elene Elpis, iar un an mai târziu, clubul Izvor, devenit după câțiva ani Slavia.

În anii ’20 au continuat să apară asociații sportive, cluburi și echipe precum cea a Liceului Mircea, Ovidius, AF Săgeata (formată din elevi ai Școlii Superioare de Comerț), Tricolor (prima echipă portuară de fotbal) și Artiv (ulterior devenită Vulturul și apoi EFA), echipa comunității armene (sursă informații – Marian Bocai – Istoria sportului constănțean). În 1923 au apărut și echipe filiale ale unor cluburi din București, Venus și AS Prietenii Naturii, pentru ca peste câțiva ani să ia naștere și AS Marina Militară (1927) și Chiazim (1928), o echipă cu sediul în Piața Griviței și formată din etnici turci și tătari.Deși vorbim încă despre fotbal amator, competițiile erau acerbe în acești ani ’20, fiecare întrecere, precum Cupa N.Razis, având parte de o participare numeroasă.

Dintre toate aceste echipe, în perioada de referință, se distingea totuși echipa Victoria, care își adjudeca cele mai multe dintre trofeele puse în joc cu diverse ocazii.

Despre valoarea acestei echipe aflăm dintr-un eveniment petrecut în 1927, tot în martie, luna în care începea sezonul. În a doua jumătate a lunii martie 1927, în portul Constanța se afla în vizită o escadră de nave militare franceze, prilej pentru numeroase activități comune, dineuri, banchete, baluri și alte solemnități. Și prilej de jocuri sportive. Astfel, pe 24 martie 1927 a avut loc meciul internațional de fotbal dintre campioana Constanței, Victoria, și echipa flotilei din Hexagon. Din ziarul Dacia (nr. din 25 martie) aflăm că Victoria s-a impus cu un scor categoric, 6-1 (4-1 la pauză), într-un meci arbitrat de M. Costea și disputat “pe terenul din port” (se pare că acesta a existat undeva în zona actualei Porți 3). Echipa locală a fost formată din următorii jucători: Sibiceanu, Roșculeț, Aligardi, Ciutacu, Bârzan, Vartolomeu, Șoșoiu, Petru Gh., Cristea V., Petru V. și Pamfilescu. Din cronica meciului, publicată de Dacia aflăm și care au fost marcatorii: Petru V. – 3 goluri, Cristea V. – 2 goluri și Pamfilescu – 1 gol.

În ziua meciului internațional, la Constanța au sosit principele Nicolae și principesa Ileana. Cei doi au vizitat construcțiile Palatului Regal din Mamaia și un teren pe care Primăria Constanța i-l donase lui Nicolae pentru ca acesta să își construiască propria locuință de vacanță. Evident, seara, cei doi principi s-au întâlnit și cu oaspeții din Franța, ofițerii flotilei venite în port. Mai întâi, cei doi prinți ai României au participat în salonul vaporului SMR România la un dineu intim, alături de amiralul Bouis, ministrul de externe Mitilineanu, ambasadorul francez Clinchant, amiralii Scodrea și Gavrilescu și alți câțiva înalți ofițeri români și francezi. La dineu au participat și civili locali, prefectul Andrei Popovici și primarul Ion Bentoiu. Dineul s-a încheiat la ora 23:00, după care s-a mers la Cercul Militar, unde a avut loc un bal organizat de Divizia a 9-a.

O zi mai târziu, pe 25 martie, prinții Nicolae și Ileana au mers pe crucișătorul francez Duguay-Trouin unde a avut loc un ceai dansant. Pe 26 martie 1927, după un dejun de adio la bordul vasului-amiral, escadra franceză a părăsit Constanța. Atmosfera a fost una caldă, singurii francezi supărați fiind, probabil, cei pasionați de fotbal, care zile bune n-au putut uita înfrângerea suferită în fața echipei Victoria Constanța!

Reclama zilei – Modern – Salon de coafură pentru doamne și domni, situat în piața Ovidiu 17 Constanța (fosta cafenea Chinezul), telefon 722. Localul, mărit și renovat, după ultima expresie a confortului și esteticei. Onorata cleintelă este invitată a se convinge de modul ireproșabil în care va fi servită, având la dispoziție un select personal specializat în arta tăerii părului și bărbei. Salon special pentru doamne (Separat). Se execută coafuri moderne pentru nunți, baluri, serate, etc, tincturi pentru păr și orice altceva pentru păr. Raion special de parfumerie. (1926)

Sursă: MINAC

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Actualitate duminică, 23 august 2026, 15:37

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii

În fiecare vară, spre finalul sezonului estival, în Marea Neagră își fac apariția meduze uriașe, un fenomen care îi poate speria pe unii...

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
Actualitate duminică, 23 august 2026, 14:25

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga

Nava-școală „Mircea” a acostat vineri în portul spaniol Málaga, fiind una dintre ultimele escale ale marșului internațional de instrucție...

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:53

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august

Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va creşte spre sfârşitul săptămânii viitoare până la 1.550 m³/s, însă se va...

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:23

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanşat o consultare publică, la nivel naţional, invitând toţi angajaţii din Sănătate să transmită...

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:12

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă

Ministerul Energiei şi Hidroelectrica au început să crească debitul Dunării pentru a asigura apa necesară răcirii reactoarelor, în timp ce...

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:00

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București

UPDATE: Accidentul nu se confirmă, anunță ISU Dobrogea. __________________ Un accident rutier s‑a produs duminică pe Autostrada A2, în dreptul...

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București
Actualitate duminică, 23 august 2026, 12:52

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști

Polițiștii constănțeni au întocmit, în ultimele 24 de ore, trei dosare de cercetare penală pentru infracțiuni la regimul rutier. În această...

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 23 august 2026, 12:40

CONSTANȚA: Grupare de traficanți de droguri, destructurată de polițiști

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Grupare de traficanți de droguri, destructurată de polițiști