Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Transport ilegal de cherestea, depistat în Port

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport, cu orice mijloace, al materialelor lemnoase neînsoțite de aviz sau fără proveniență legală.

CONSTANȚA: Transport ilegal de cherestea, depistat în Port

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 martie 2026, 19:00

Urmare a cooperării între polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu și reprezentanții Gărzii Forestiere București – Biroul Județean Constanța, în cursul zilei de ieri, 11 martie a.c., a fost identificată o cantitate de peste 30 de metri cubi de cherestea, care ar fi fost transportată în mod ilegal.

Conform IPJ Constanța, polițiștii au efectuat verificări la un depozit din Portul Constanța, privind un transport de 30,25 metri cubi de cherestea fag.

În urma verificărilor s-a constatat faptul că transportul a fost efectuat cu încălcarea normelor legale, contrar Normelor metodologice de aplicare ale H.G. 497/2020.

Materialul lemnos a fost astfel considerat ca neavând proveniență legală, iar potrivit art. 152 din Legea 331/2024 (Codul Silvic), a fost dispusă confiscarea întregii cantități, fiind lasată în custodia unui reprezentant al Ocolului Silvic Murfatlar.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura indisponibilizării asupra mijlocului de transport utilizat, respectiv un cap tractor și o semiremorcă.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport, cu orice mijloace, al materialelor lemnoase neînsoțite de aviz sau fără proveniență legală.

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de Parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală
Actualitate joi, 12 martie 2026, 16:24

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de Parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că a semnat cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, o declaraţie de Parteneriat strategic...

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de Parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală
TULCEA: Sesizare privind ruperea de ghiocei protejaţi în Munţii Măcinului. Amenda e de până la 10.000 lei
Actualitate joi, 12 martie 2026, 16:08

TULCEA: Sesizare privind ruperea de ghiocei protejaţi în Munţii Măcinului. Amenda e de până la 10.000 lei

Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului (APNMM) a înregistrat prima sesizare privind ruperea din aria naturală a unor ghiocei, specie...

TULCEA: Sesizare privind ruperea de ghiocei protejaţi în Munţii Măcinului. Amenda e de până la 10.000 lei
A început pregătirea plajelor pentru deschiderea sezonului estival la 1 Mai
Actualitate joi, 12 martie 2026, 15:12

A început pregătirea plajelor pentru deschiderea sezonului estival la 1 Mai

A început pregătirea plajelor pentru deschiderea sezonului estival la 1 Mai. Intervențiile se desfășoară pe trei sectoare. Unul dintre ele este...

A început pregătirea plajelor pentru deschiderea sezonului estival la 1 Mai
Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
Actualitate joi, 12 martie 2026, 15:04

Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii

Peste 3.500 de constănțeni au fost diagnosticați cu infecții respiratorii în prima săptămână din martie. Potrivit raportării Direcției de...

Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
Actualitate joi, 12 martie 2026, 15:00

AUDIO | Trei stații de cale ferată din județul Constanța sunt în curs de modernizare

Trei stații de cale ferată din județul Constanța sunt în curs de modernizare. Dacă la Costinești Tabără și Neptun Haltă lucrările sunt...

AUDIO | Trei stații de cale ferată din județul Constanța sunt în curs de modernizare
Actualitate joi, 12 martie 2026, 14:56

Primăria Murfatlar organizează concursul transnațional de fotografie online „Noul Bauhaus european în bazinul Mării Negre”

Primăria Murfatlar anunță organizarea concursului transnațional de fotografie online „Noul Bauhaus european în bazinul Mării Negre”. Acesta...

Primăria Murfatlar organizează concursul transnațional de fotografie online „Noul Bauhaus european în bazinul Mării Negre”
Actualitate joi, 12 martie 2026, 14:49

Angajatorii pot beneficia de o subvenție lunară din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Angajatorii care încadrează în muncă mame care au în întreținere cel puțin trei copii minori, pot beneficia de o subvenție lunară din...

Angajatorii pot beneficia de o subvenție lunară din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Actualitate joi, 12 martie 2026, 14:45

ISACCEA: Activități de educație rutieră la Liceul Teoretic „Constantin Brătescu”

La data de 12 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Isaccea – Compartiment Rutier au desfășurat activități de educație...

ISACCEA: Activități de educație rutieră la Liceul Teoretic „Constantin Brătescu”