MAE: 273 de cetățeni români afectați de criza din Orientul Mijlociu, aduși în țară cu două zboruri rescEU
Zborurile, operate pe ruta Muscat - București, au vizat cetățeni români din categorii prioritare, aflați în atenția Consulatului din Dubai și a Ambasadei de la Abu Dhabi.
Publicat de Adina Sîrbu, 9 martie 2026, 08:37
Două zboruri de evacuare a cetățenilor români pe ruta Muscat (Oman) – București, organizate prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE, au aterizat la București luni, 9 martie, informează MAE.
Cele două zboruri, operate de compania aeriană poloneză LOT, desemnată să asigure capacitatea de zbor a Mecanismului de Protecție Civilă al UE, au avut la bord 273 cetățeni români afectați de criza de securitate din Orientul Mijlociu. Este vorba despre cetățeni români aflați în atenția Consulatului General al României în Dubai și a Ambasadei României de la Abu Dhabi, aparținând categoriilor prioritare pentru evacuare (copii, cazuri medicale și femei gravide).
La bordul celor două zboruri s-au aflat și 83 cetățeni eligibili din statele membre UE și statele terțe participante la Mecanismul de Protecție Civilă al UE.
Transportul pe cale rutieră până la Muscat a fost asigurat de MAE pentru persoanele evacuate, iar acestea au fost în grija Consulatului României la Dubai și a Ambasadei României la Abu Dhabi, autocarele fiind însoțite de o echipă consulară mobilă pe întregul traseu. Costurile zborurilor rescEU sunt acoperite integral de Uniunea Europeana, iar transportul rutier va fi decontat de Comisia Europeană în cuantum de până la 75%.
De asemenea, Ambasada României la Muscat a asigurat preluarea și coordonarea cetățenilor români până la îmbarcarea acestora în aeronave, împreună și cu echipa Consulară Mobilă a Unitații de Reacție Rapidă a Celulei de Criză a MAE.
Ambasada României la Abu Dhabi și Delegația UE la Riad acreditată și pentru Oman au întreprins toate demersurile necesare pe lângă autoritățile emirateze pentru trecerea la punctul de trecere a frontierei dinspre EAU catre Oman.
MAE precizează că Romania, prin Departamentul pentru Situații de Urgența din MAI, a solicitat activarea Mecanismului european rescEU, fiind prima țară care solicită activarea acestui mecanism, de la crearea sa în 2019, pentru repatrieri.
RescEU este o rezervă strategică de capacități și stocuri europene de răspuns în caz de dezastre, finanțată integral de UE. Aceasta cuprinde o flotă de avioane și elicoptere de stingere a incendiilor, un avion medical de evacuare și rezerve de materiale esențiale, cum ar fi spitale de campanie, mijloace de transport, energie și articole de adăpostire, materiale medicale esențiale și echipamente necesare pentru a răspunde în caz de urgențe de natură chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN).
În caz de dezastru, toate statele pot conta pe un sprijin rapid și coordonat. Astfel, țara afectată activează mecanismul de protecție civilă al UE, iar Uniunea analizează situația, ideentifică, mobilizează și coordonează resursele necesare.
Rezervele rescEU sunt găzduite în locații strategice din 22 de state membre și state participante, iar capacitățile sunt finanțate integral de Uniunea Europeană, care acoperă costurile de achiziție, operare și întreținere, arată MAE, citând Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene (ECHO).