Aproape două mii de litri de combustibil, recuperați din Dunăre
Există suspiciuni privind sustragerea de combustibil din mai multe nave fluviale aflate în zonă.
Publicat de Doina Sirbu, 6 martie 2026, 16:09
Aproximativ 1.600 de litri de combustibil, depozitați în 8 butoaie, au fost recuperați din apele fluviul Dunărea în urma unei acțiuni desfășurate de jandarmi în zona Cernavodă – Seimeni.
În noaptea precedentă, în jurul orei 22:00, jandarmii din cadrul Detașamentului Cernavodă din cadrul Inspectoratului De Jandarmi Județean Constanța, aflați în misiune pe raza orașului Cernavodă, au avut suspiciuni privind sustragerea de combustibil din mai multe nave fluviale aflate în zonă.
Aceștia au observat o barcă suspectă pe Dunăre și au urmărit deplasarea acesteia. La un moment dat, în jurul orei 23:00, în dreptul localității Seimeni, persoanele aflate în ambarcațiune au aruncat în apă mai multe butoaie, pe malul opus.
Jandarmii au solicitat sprijinul Poliției de Frontieră pentru a putea recupera butoaiele de pe malul opus al Dunării. În cursul dimineții, polițiștii de frontieră au intervenit și au recuperat cele 8 butoaie cu combustibil, care le-au fost predate pentru continuarea cercetărilor, în vederea stabilirii provenienței combustibilului și a persoanelor implicate.
Sursă: IJJ Constanța


