Ascultă Radio România Constanța Live

Medicamente noi pe lista de gratuite și compensate. Se extind indicațiile pentru alte 19 medicamente

Va fi introdus în sistem primul medicament radiofarmaceutic, alături de alte 14 noi medicamente pentru afecțiuni oncologice.

Medicamente noi pe lista de gratuite și compensate. Se extind indicațiile pentru alte 19 medicamente

Publicat de Adina Sîrbu, 5 martie 2026, 14:55

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat joi, 5 martie, că 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate și că se vor extinde indicaţiile terapeutice pentru alte 19 medicamente.

„La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat astăzi o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite şi compensate. 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate. Pentru alte 19 medicamente extindem indicaţiile terapeutice.

Este una dintre cele mai ample actualizări ale listei din ultimii ani. În doar 7 luni, am extins lista medicamentelor compensate cu peste 90 de medicamente şi indicaţii terapeutice noi. Înseamnă terapii moderne care ajung mai repede la pacienţi.

Pentru unele dintre aceste tratamente, oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o şansă la tratament”, a scris ministrul Sănătății pe Facebook.

Va fi introdus în sistem primul medicament radiofarmaceutic

Conform ministrului Sănătății, va fi introdus în sistem primul medicament radiofarmaceutic, Lutetium Vipivotide Tetraxetan, pentru tratamentul cancerului de prostată, alături de alte 14 medicamente noi în Programul Naţional de Oncologie, destinate tratamentului pentru: melanom, carcinom hepatocelular, colangiocarcinom, mielom multiplu, macroglobulinemie Waldenstrom, limfoame, cancer pulmonar fără celule mici, cancer mamar, cancer de prostată, tumori solide cu mutaţii genetice, tumori gastro-intestinale stromale (GIST).

Totodată, se asigură acces la tratament pentru boli grave şi rare, precum: arterită cu celule gigante hemoglobinurie paroxistică nocturnă, amiloidoză ereditară cu transtiretină, miastenia gravis, tulburări din spectrul neuromielitei optice, deficit de lipază acidă lizozomală, boala Fabry.

Se extind indicațiile terapeutice pentru 19 medicamente 

În plus, pentru 19 medicamente deja compensate se extind indicaţiile terapeutice, ceea ce înseamnă că ele vor putea fi utilizate şi pentru alte afecţiuni, inclusiv: trombocitopenie severă la pacienţi cu boală hepatică cronică, sindrom Lennox-Gastaut (formă severă de epilepsie pediatrică), boala Niemann-Pick tip C, boala Still şi artrită idiopatică juvenilă sistemică, alkaptonurie, nefropatie cu IgA, colită ulcerativă moderată sau sever.

Lista continuă cu: artrită psoriazică, artrită asociată entezitei şi artrită psoriazică juvenilă, febră mediteraneană familială şi sindroame autoinflamatorii rare, cancer pulmonar cu mutaţie BRAF, gliom la copii şi adolescenţi, limfom folicular recidivant sau refractar, cancer tiroidian diferenţiat avansat, miastenia gravis generalizată şi tulburări din spectrul neuromielitei optice.

„Fiecare medicament introdus pe această listă înseamnă o şansă în plus la tratament, la timp câştigat şi la speranţă pentru pacienţi şi familiile lor”, a adăugat Alexandru Rogobete.

AUDIO | Plecați în vacanță cu cei mici? Nu uitați de trusa medicală de urgență!
Sănătate marți, 21 iulie 2026, 14:26

AUDIO | Plecați în vacanță cu cei mici? Nu uitați de trusa medicală de urgență!

Pe lângă crema de protecție solară, din bagajul de vacanță nu ar trebui să lipsească trusa medicală de urgență. Vă poate scuti de un drum...

AUDIO | Plecați în vacanță cu cei mici? Nu uitați de trusa medicală de urgență!
CONSTANȚA: 300 de angajați ai Spitalului Județean au participat la greva de avertisment organizată de SANITAS
Sănătate luni, 20 iulie 2026, 12:02

CONSTANȚA: 300 de angajați ai Spitalului Județean au participat la greva de avertisment organizată de SANITAS

Timp de două ore, aproximativ 300 de angajați ai Spitalului Județean Constanța au fost, astăzi, în grevă de avertisment, acțiune organizată...

CONSTANȚA: 300 de angajați ai Spitalului Județean au participat la greva de avertisment organizată de SANITAS
AUDIO | Grevă de avertisment SANITAS: Spitalele publice din județul Constanța se alătură protestului
Sănătate luni, 20 iulie 2026, 08:04

AUDIO | Grevă de avertisment SANITAS: Spitalele publice din județul Constanța se alătură protestului

Federația SANITAS a declanșat luni o grevă de avertisment în peste 400 de unități sanitare din țară. Timp de două ore, între 9.00 și...

AUDIO | Grevă de avertisment SANITAS: Spitalele publice din județul Constanța se alătură protestului
MANGALIA: A devenit funcțional Compartimentul de Hematologie din cadrul Spitalului Municipal
Sănătate joi, 16 iulie 2026, 18:05

MANGALIA: A devenit funcțional Compartimentul de Hematologie din cadrul Spitalului Municipal

Vești bune pentru pacienții din Mangalia! Începând de astăzi devine funcțional Compartimentul de Hematologie din cadrul Spitalului Municipal...

MANGALIA: A devenit funcțional Compartimentul de Hematologie din cadrul Spitalului Municipal
Sănătate miercuri, 15 iulie 2026, 18:30

Acoperire vaccinală împotriva rujeolei de doar 66% în România

Acoperirea vaccinală în România continuă să rămână sub nivelurile recomandate în 2025, arată un raport publicat miercuri de UNICEF şi...

Acoperire vaccinală împotriva rujeolei de doar 66% în România
Sănătate miercuri, 15 iulie 2026, 13:33

Sincope în aprovizionarea cu senzori de monitorizare glicemică continuă la cel mai mare spital din Dobrogea

Sincope în aprovizionarea cu senzori de monitorizare glicemică continuă la cel mai mare spital din Dobrogea. Conducerea Spitalului de Urgență...

Sincope în aprovizionarea cu senzori de monitorizare glicemică continuă la cel mai mare spital din Dobrogea
Sănătate marți, 14 iulie 2026, 15:39

CONSTANȚA: Aglomerație la UPU! Unde se pot prezenta pacienții pentru analize și consultații gratuite

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța face un apel ferm către populație pentru utilizarea responsabilă a Unității de...

CONSTANȚA: Aglomerație la UPU! Unde se pot prezenta pacienții pentru analize și consultații gratuite
Sănătate duminică, 12 iulie 2026, 10:47

Cardul european de sănătate, esențial în vacanțele din UE, tot mai solicitat la Tulcea

Mergeți în vacanță în Europa? Nu uitați de cardul european, documentul gratuit cu ajutorul căruia, la nevoie, persoanele asigurate pot...

Cardul european de sănătate, esențial în vacanțele din UE, tot mai solicitat la Tulcea