TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu
11 adăposturi fac parte dintr-un program de reabilitare pe fonduri europene derulat de Primăria Tulcea.
Publicat de Adina Sîrbu, 4 martie 2026, 16:07
Numărul adăposturile civile funcţionale pentru protecţia populaţiei în cazuri de criză aflate în municipiul Tulcea a crescut anul acesta faţă de cel de anul trecut, însă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta consideră că populaţia trebuie în continuare conştientizată cu privire la importanţa acestor adăposturi.
Astfel, dacă anul trecut, doar 3 adăposturi de protecţie civilă din oraş erau funcţionale, în momentul de faţă, din cele 23 de astfel de construcţii, 12 fiind private, 5 sunt funcţionale.
„În evidenţa unităţii administrativ-teritoriale Tulcea se află 11 adăposturi de protecţie civilă, Majoritatea au fost igienizate şi redate destinaţiei iniţiale. Aceste 11 adăposturi fac parte dintr-un program de reabilitare pe fonduri europene generat de Primăria municipiului Tulcea, iar alături de noi cred că se pot obţine rezultate pozitive în perioada următoare”, a declarat inspectorul şef al ISU Delta, colonel Dan Petrov.
Acesta a menţionat că şi subsolurile blocurilor din municipiu au fost verificate.
„Ele pot fi teoretic folosite în situaţii de criză ca adăposturi pentru protecţia populaţiei. Din păcate, aici nu avem rezultate neapărat pozitive, în sensul în care majoritatea subsolurilor erau folosite de cetăţeni în alte scopuri. Nu este nimic ilegal în această situaţie cu condiţia ca ele să fie igienizate şi redate destinaţiei de apărare a cetăţenilor, în termen de 24 de ore. Din păcate, mai avem de lucrat la acest aspect şi, în primul rând, mai avem de lucrat la conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa acestor adăposturi de protecţie civilă”, a conchis inspectorul şef al ISU Delta Tulcea.
Datele furnizate de autoritatea locală arată că în municipiu există circa 1.100 de scări de blocuri.
Potrivit primarului Ştefan Ilie, Primăria municipiului Tulcea este singura din România care a întabulat adăposturile civile din administrare şi a solicitat Guvernului fonduri pentru aducerea acestora la standardele necesare protejării populaţiei în situaţii de criză.
Sursă: AGERPRES