Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri
Publicat de Doina Sirbu, 4 martie 2026, 15:06
Un zbor asistat de repatriere din Egipt spre România are loc în cursul zilei de miercuri, cu o aeronavă având la bord 174 de pasageri, cetățeni români și doi cetățeni moldoveni, care au cerut asistență în Israel, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea.
‘Putem să confirmăm astăzi un zbor de repatriere asistată din Egipt pentru cetățeni care au cerut asistență de repatriere în Israel. Este vorba despre 174 de pasageri, dintre care și doi cetățeni ai Republicii Moldova, care urmează să revină în cursul zilei de astăzi în țară. Acest zbor este realizat, ca și cel de ieri, cu ajutorul agențiilor de voiaj, liniilor aeriene, respectiv a echipei reprezentanților consulatelor și ambasadei României din Tel Aviv și din Cairo, consulatului din Haifa și a oficiului de reprezentare de la Ramalah, care au asigurat transportul acestor cetățeni români ‘, a declarat Andrei Țărnea, miercuri, într-un briefing de presă cu privire la situația de securitate din Orientul Mijlociu.
El a subliniat că demersurile pentru acordarea asistenței cetățenilor români aflați în regiune vor continua.
Acesta a punctat că siguranța cetățenilor români aflați în țări din Orientul Mijlociu rămâne o prioritate și a reconfirmat faptul că niciun român nu a fost rănit în atacurile care au loc în regiune.
‘Atenție specială este acordată grupurilor de copii și persoanelor care au nevoi medicale ‘, a declarat Țărnea.
Sursă: AGERPRES