CONSTANȚA: PUZ-ul din zona Pieței Tomis III, în consultare publică
O dezbatere publică va fi organizată pe 16 martie, ora 11.00, la sediul Primăriei Constanța.
Publicat de Adina Sîrbu, 4 martie 2026, 21:07
Încă un PUZ din municipiul Constanța intră în consultare publică.
Primăria Constanța anunță inițierea procedurilor de consultare în cazul propunerilor preliminare pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal din zona Pieței Tomis III.
Mai exact, este vorba despre teritoriul delimitat de strada Soveja și bulevardele Alexandru Lăpușneanu și Tomis.
Planul Urbanistic Zonal urmărește stabilirea unor reglementări noi cu privire la destinația terenurilor, regimul de construire, înălțimea maximă admisă sau procentul de ocupare al terenului. Publicul este invitat să transmită observații și propuneri asupra documentelor disponibile online pe site-ul Primăriei Municipiul Constanța până la data de 23 martie2026.
O dezbatere publică va fi organizată pe 16 martie, ora 11.00, la sediul Primăriei Constanța.
Redactor: Cătălina Radu