Israelul a lansat un atac preventiv cu rachete împotriva Iranului. Teheranul, zguduit de explozii
A fost instituită starea de urgență, iar spațiul aerian israelian a fost închis.
Publicat de Adina Sîrbu, 28 februarie 2026, 09:35
Israelul a lansat sâmbătă dimineaţă ceea ce a numit un atac preventiv asupra Iranului, pe fondul incertitudinilor legate de un posibil război între Iran şi Statele Unite. Presa internaţională anunţă că la Teheran s-au auzit mai multe explozii puternice.
Ministrul israelian al Apărării a declarat, sâmbătă dimineață, că țara sa a lansat un atac „preventiv” asupra Iranului. Israel Katz a anunțat, de asemenea, instituirea stării de urgență în statul evreu și închiderea spațiului aerian, în anticiparea unor posibile lovituri de represalii, după ce mai multe explozii au fost raportate în Teheran.
SUA vor restricţii severe la programul nuclear şi balistic al Iranului, dar ultima rundă de negocieri s-a încheiat vineri fără ca părţile să ajungă la un acord.
Atacurile vin după ce Washingtonul a concentrat în regiune cea mai mare forţă de după invazia Irakului din 2003, iar aceasta include două portavioane, peste 100 de avioane, distrugătoare capabile să lanseze sute de rachete Tomahawk, precum şi zeci de mii de militari.
Vineri, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe de la București a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesențial și a membrilor de familie din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv, Consulatului General al României la Haifa, respectiv Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.
Din cauza temerilor privind un posibil atac american asupra Iranului, pe fondul negocierilor fără succes pe tema dosarului nuclear şi a programului militar al Teheranului, mai multe ţări, între care Statele Unite, China, Marea Britanie, Franța şi Germania, au anunțat repatrierea personalului diplomatic neesenţial din zonă şi mai ales din Israel, sfătuind cetăţenii să părăsească regiunea sau să evite călătoriile.
Și România a aprobat evacuarea personalului neesențial din Ambasada de la Tel Aviv, Consuatul din Haifa și Reprezentanţa din Cisiordania.
Anunțul a coincis cu sosirea unui al doilea portavion american în largul coastei israeliene, ca parte a desfășurării militare americane în Orientul Mijlociu, unde SUA au o duzină de avioane de vânătoare invizibile F-22 la o bază din sudul Israelului sau în drum spre aceasta, a relatat anterior CNN, precum și cel puțin 9 avioane cisternă pe pista Aeroportului Internațional Ben Gurion din Tel Aviv.
SUA și Iranul au purtat o serie de discuții pentru a încerca să ajungă la un nou acord nuclear, însă negocierile nu s-au soldat cu un rezultat, având în vedere diferențele semnificative dintre Washington și Teheran.
Trimișii americani Steve Witkoff și Jared Kushner au cerut demantelarea completă a principalelor facilități nucleare ale Iranului – Fordow, Natanz și Isfahan – ca parte a oricărui acord și ca restricțiile privind îmbogățirea nucleară să fie menținute pe termen nelimitat.
Surse: RRA, TVR Info, Agerpres