TULCEA: Pășunatul în Delta Dunării. Câte animale poate susține o pășune pe termen lung fără să se degradeze?
Explicații științifice oferite de biologul și cercetătorul Silviu Covaliov, de la INCDDD, privind capacitatea de suport a Deltei.
Publicat de Adina Sîrbu, 23 februarie 2026, 13:25 / actualizat: 24 februarie 2026, 16:08
Creșterea efectivelor de animale domestice din Delta Dunării ridică întrebări privind capacitatea reală a ecosistemului de a susține pășunatul. Mai exact, câte bovine poate susține o pășune din RBDD pe termen lung fără a se degrada.
Ne oferă o analiză biologul și cercetătorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării”, Silviu Covaliov, într-un interviu semnat de Andreea Dorobăț.
Capacitatea de suport este posibilitatea ca anumite animale să pășuneze pe o suprafață. O zonă poate să susțină mai multe sau mai puține animale, în funcție de așa-numita Unitate Vită Mare (UVM). Este o unitate care se poate folosi pentru a estima care este numărul optim de animale care pot pășuna pe acea suprafață și este un instrument foarte util pentru administratorul zonei să știe dacă sunt prea multe animale acolo sau mai puține. În momentul în care noi facem aceste studii de estimare a capacității de suport, avem în vedere 195 de specii de plante, iar, la sfârșit, pe baza unor indici care sunt asociați fiecărei specii și proporții, adică cât la sută din acele specii există, va reieși o capacitate de suport. Dacă este să o luăm la nivel de Deltă, pășunile sunt categorisite ca mediocre spre medii, iar, în medie, avem 0,8 UVM/hectar, per total.
Această valoare este o medie la nivelul Deltei și funcționează ca reper orientativ. Raportat la ea, o pășune de 100 de hectare, de pildă, ar putea susține în jur de 80 de bovine. Dacă acest prag este depășit, apar și primele semne de degradare.
Dacă o pășune este suprasolicitată, densitatea speciilor de plante scade sau vigoarea plantelor scade. Important este ca cel care administrează turmele sau fermele respective să știe zona foarte bine, să știe încărcătura, să o respecte și să poată să administreze zona respectivă încât să nu se ajungă la degradarea ei. Să știe foarte bine regulamentul de pășunat în Deltă și să facă activitatea asta în acord cu ceea ce se cere în regulament, pentru că acolo există niște specificații pentru exploatațiile mici, cum ar fi familiale, unde sunt mai puțin de 100 de capete, iar pentru cei care au peste 100 de capete și au deja ferme mai mari, e nevoie chiar de un studiu de impact, un studiu care va estima foarte bine ce se întâmplă dacă sunt foarte multe animale acolo. Rezervația (n.r. ARBDD), în baza acestui studiu, poate să le acorde sau nu permisul de a face această activitate.
Notă editorială:
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” Tulcea este o instituție de cercetare care oferă suport științific vertical, corect și nepărtinitor pentru administrarea și gestionarea sustenabilă a resurselor naturale, cu rolul de a stabili cadre generale de protecție, management și gestionare sustenabilă a biodiversității.
Explicațiile specialiștilor INCDDD oferite în cadrul acestui interviu au caracter general-științific și nu reprezintă o poziție oficială sau o anchetă privind cazuri particulare de gestionare a efectivelor de animale.
Redactor: Andreea Dorobăț