Poliția recomandă populației să se informeze înainte de a pleca la drum în acest weekend; atenționare meteo cod galben
Pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.
Publicat de Doina Sirbu, 20 februarie 2026, 19:45
Centrul Infotrafic al Poliției Române le recomandă șoferilor ca, înainte de a porni în călătorie, pentru a avea o deplasare în siguranță la finalul acestei săptămâni, când valorile de trafic cresc în special spre zonele turistice, să se informeze cu privire la starea carosabilului pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.
‘În acest weekend este în vigoare o atenționare meteorologică cod galben, valabilă în perioada 20 februarie, ora 12:00, – 22 februarie, ora 10:00, care vizează precipitații însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, ghețuș, polei, viscol în sudul Moldovei, Muntenia, Carpații de Curbură, sud-estul Olteniei și Dobrogea’, se arată într-un comunicat al Centrului Infotrafic, transmis vineri AGERPRES.
Pentru siguranța participanților la trafic, conducătorii auto trebuie să își asigure o bună vizibilitate din autovehicul prin curățarea parbrizului, a lunetei și a geamurilor laterale, să ruleze cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, să folosească frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă circulă pe un carosabil umed sau alunecos.
Polițiștii reamintesc că pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.
Sursă: AGERPRES