Ascultă Radio România Constanța Live

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă „CulturMedia” solicită retragerea prevederii privind reducerea indemnizației pentru titlul științific de doctor

Reducerea anunțată la 500 lei brut în anul 2026 ar însemna, în realitate, aproximativ 293 lei net.

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă „CulturMedia” solicită retragerea prevederii privind reducerea indemnizației pentru titlul științific de doctor
Foto: Screenshot

Publicat de Doina Sirbu, 20 februarie 2026, 16:03

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă „CulturMedia”, organizație sindicală reprezentativă la nivel de sector de negociere CULTURĂ, solicită retragerea prevederii privind reducerea indemnizației pentru titlul științific de doctor și menținerea acesteia la nivelul actual de 950 lei brut.

Reducerea anunțată la 500 lei brut în anul 2026 ar însemna, în realitate, aproximativ 293 lei net. Pentru un angajat din muzeu sau bibliotecă, aceasta se traduce printr-o pierdere de aproximativ 200 lei net lunar dintr-un salariu deja modest. Într-un sector caracterizat prin subfinanțare cronică și venituri inferioare altor domenii bugetare, această diminuare nu este simbolică – este resimțită direct în bugetul familiei.

Indemnizația de 950 lei este deja plafonată de ani de zile, deși legea o raportează la 50% din salariul minim brut. Ea nu a evoluat proporțional cu creșterea costului vieții și nu reflectă nivelul real de calificare și responsabilitate. Nu discutăm despre un privilegiu. Discutăm despre o recunoaștere minimă a celei mai înalte forme de formare academică.

În muzee și biblioteci, titlul de doctor nu este o distincție onorifică. Înseamnă cercetare științifică aplicată asupra patrimoniului, fundamentarea expozițiilor și publicațiilor, clasări și expertize, coordonarea cercetărilor arheologice preventive, implementarea proiectelor naționale și europene, reprezentare profesională internațională. În anumite situații, este o condiție implicită pentru exercitarea responsabilității științifice. A reduce indemnizația înseamnă a transmite că această competență strategică nu mai este valorizată.

Impactul bugetar al menținerii indemnizației este redus – numărul persoanelor cu titlu de doctor în sectorul cultură este limitat. Impactul profesional al diminuării ar fi însă major. Sectorul cultural se confruntă deja cu deficit de personal calificat, dificultăți în atragerea tinerilor specialiști și migrarea competenței către alte domenii. O nouă reducere salarială pentru personalul înalt calificat va accentua aceste vulnerabilități și va slăbi capacitatea instituțiilor de a-și îndeplini misiunea publică.

Un stat care declară că își dorește dezvoltare prin educație, cercetare și identitate culturală nu poate trata investiția în capitalul uman înalt calificat ca pe o cheltuială secundară. Cultura nu este un cost bugetar, ci o infrastructură de cunoaștere și memorie națională.

Federația CulturMedia solicită menținerea indemnizației pentru titlul științific de doctor la nivelul actual și organizarea de consultări reale cu partenerii sociali înaintea adoptării oricărei măsuri cu impact asupra personalului din muzee și biblioteci.

În egală măsură, Federația atrage atenția că și presa este un domeniu vulnerabil, cu salarii scăzute și instabilitate accentuată. Presa românească traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa recentă: afectată de subfinanțare gravă, presiuni economice, ingerințe politice și, tot mai mult, de impactul disruptiv al inteligenței artificiale asupra pieței muncii.

Într-un context marcat de amenințări hibride, dezinformare și război informațional, profesionalizarea presei și combaterea fake news trebuie să reprezinte o prioritate strategică pentru guvernanți. Slăbirea financiară a jurnaliștilor și a specialiștilor din media nu consolidează democrația ci o vulnerabilizează.

Cultura și presa sunt infrastructuri esențiale ale unei societăți democratice. Ele produc cunoaștere, memorie, informare și coeziune socială. Tratarea lor exclusiv prin logica austerității bugetare este o eroare strategică.

Mesajul nostru este clar și ferm: nu se protejează patrimoniul prin diminuarea veniturilor specialiștilor cu înaltă calificare!

În fața acestei măsuri, facem apel la solidaritatea tuturor angajaților din muzee, biblioteci și instituții de patrimoniu, precum și la sprijinul opiniei publice: apărarea indemnizației de doctorat nu este o revendicare individuală, ci o apărare a competenței care susține cercetarea, memoria și identitatea culturală a României. Dacă expertiza este diminuată, patrimoniul devine vulnerabil. Federația CulturMedia va utiliza toate instrumentele legale și sindicale pentru a împiedica această regresie și pentru a proteja demnitatea profesională a celor care țin cultura vie.

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită