Portavionul american din Golf poate fi scufundat, ameninţă ayatollahul Khamenei
Iranul şi SUA vor purta marţi la Geneva a doua rundă de negocieri nucleare.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 februarie 2026, 21:05
Ghidul suprem iranian Ali Khamenei a avertizat marţi că portavionul american desfăşurat în Golf ar putea fi scufundat, ameninţarea sa intervenind într-un moment în care noi discuţii indirecte au început în Elveţia între Washington şi Teheran, potrivit AFP şi EFE.
În acest context, Ali Khamenei a criticat atitudinea adoptată de SUA în cadrul negocierilor dintre cele două ţări privind programul nuclear iranian şi a afirmat că preşedintele american, Donald Trump, nu va reuşi să distrugă Republica Islamică.
SUA spun: ‘Haideţi să negociem asupra energiei voastre nucleare, iar rezultatul negocierilor să fie ca voi să nu aveţi această energie’, a afirmat ghidul suprem iranian într-o întâlnire la Teheran cu reprezentanţi din provincia Azerbaidjanul de Est.
‘Şi dacă trebuie să existe cu adevărat o negociere, pentru că nu întotdeauna există loc pentru ea, a stabili dinainte rezultatul negocierii este un act greşit şi stupid’, a spus el.
Iranul şi SUA vor purta marţi la Geneva a doua rundă de negocieri nucleare, convorbiri care au loc sub ameninţările militare ale Washingtonului, care a desfăşurat un portavion în Golful Persic şi a ordonat trimiterea unui alt portavion pentru a pune presiune asupra Teheranului.
Khamenei a făcut referire la aceste ameninţări şi a spus că Trump, prin avertismente şi prin a spune ce poate sau nu poate face Iranul, încearcă să ‘subjuge poporul iranian’, declarând că liderul de la Casa Albă nu va putea distruge Republica Islamică.
‘Preşedintele SUA a spus că au trecut 47 de ani, iar ei nu au reuşit încă să distrugă Republica Islamică. Este o recunoaştere îndrăzneaţă. Eu spun: nici tu nu vei reuşi să faci asta’, a afirmat Ali Khamenei.
Ghidul suprem iranian a spus că Donald Trump tot repetă că armata sa este cea mai puternică din lume, avertizându-l că şi ‘cea mai puternică armată din lume poate, uneori, să primească o lovitură atât de puternică încât să nu se mai poată ridica’.
‘Ei bine, un portavion este cu siguranţă o maşinărie periculoasă, dar mai periculoasă decât portavionul este acea armă care îl poate trimite pe fundul mării’, a ameninţat ayatollahul iranian.
Remarcile lui Khamenei intervin în contextul în care ministrul de externe iranian, Abbas Araqchi, are o întâlnire indirectă la Geneva cu echipa SUA, formată din trimisul special al Casei Albe, Steve Witkoff, şi Jared Kushner, ginerele preşedintelui american.
Aceasta este a doua reuniune între Teheran şi Washington de la reluarea negocierilor nucleare pe 6 februarie la Muscat, Oman, în prima lor întâlnire după războiul de 12 zile din iunie.
Cele două părţi se situează pe poziţii total opuse, cu linii roşii clar trasate de Teheran, care insistă că nu va accepta nici îmbogăţirea zero (a uraniului), nici limitarea puternicului său program de rachete balistice, aşa cum îi cere Washingtonul, întrucât aceasta l-ar priva de capacităţile defensive.
Sursa – Agerpres