CONSTANȚA: O ambulanță care transporta o pacientă în stare gravă, implicată într-un accident în zona Gării
Publicat de Doina Sirbu, 17 februarie 2026, 11:34 / actualizat: 17 februarie 2026, 12:35
Accidentul s-ar fi produs în această dimineață, în jurul orei 7.15, în zona intersecției de la Gară, transmite purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța, dr. Claudia Tatarici.
“Ambulanța SAJ era în misiune, se deplasa spre spital, cu semnalele lumininoase și acustice pornite, pacientul fiind în stare critică. Șoferul autoturismului implicat a refuzat transportul la spital, iar asistenta a suferit un traumatism de membru inferior, fiind transportată la spital”, a declarat dr. Claudia Tatarici.
Pacienta aflată în Ambulanță nu a suferit alte traumatisme, fiind preluată de un echipaj SAJ C2, care a dus-o la unitatea medicală pentru problemele pentru care solicitase ajutor.
Polițiștii spun că la volanul mașinii implicate în accident se afla un bărbat de 67 de ani. Oamenii legii urmează să stabilească felul în care s-a produs coliziunea.
„Astăzi, în jurul orei 7.20, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, la intersecția bulevardului 1 Mai cu strada Theodor Burada din municipiul Constanța. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o coliziune între o autospecială aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, condusă de un bărbat, de 62 de ani, și un autoturism, condus de un bărbat, de 67 de ani. Din primele verificări a reieșit că autospeciala se afla în misiune, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a asistentei medicale din ambulanță, în vârstă de 46 de ani, precum și a pacientei care se afla în autospecială, de 86 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul„, transmite IPJ Constanța.