Liderii coaliției de guvernare se întrunesc în ședință la Palatul Victoria
Anunţul privind recesiunea tehnică din România a agitat spiritele în coaliție.
Publicat de Adina Sîrbu, 16 februarie 2026, 12:52
O şedinţă a coaliţiei de guvernare este aşteptată, luni, de la ora 13.00, la Palatul Victoria, după aproape o lună de pauză. Discuţiile au loc în contextul tensiunilor apărute între partide după anunţul că România a intrat în recesiune tehnică în ultimele două trimestre din 2025.
Social-democraţii îl consideră vinovat pe premierul Ilie Bolojan de actuala situaţie economică, în timp ce șeful Executivului a descris intrarea în recesiune tehnică drept un cost anticipat şi inevitabil al tranziţiei economice.
Sedinţa a fost programată şi ca urmare a intenţiilor exprimate de miniştrii PSD de la Agricultură, Sănătate şi Energie de a bloca avizarea ordonanţei privind reducerea posturilor în administraţie, pe motiv că au diminuat cheltuielile şi anul trecut.
Astăzi ar urma să se stabilească forma finală a proiectului privind reforma administraţiei publice şi a pachetului de relansare economică, atât în privinţa conţinutului, cât şi a modalităţii de adoptare. Pe agenda discuţiilor se află şi liniile directoare ale legii bugetului de stat.
Sursă: RRA