Eurovision 2026: Au fost anunțați finaliștii Selecției Naționale
Publicul va alege cea de-a 11-a piesă care intră în finală.
Publicat de Adina Sîrbu, 12 februarie 2026, 23:13
Televiziunea Naţională a anunţat joi seară cei zece finalişti ai Selecţiei Naţionale care vor concura pentru un loc în finala de la Viena a concursului Eurovision Song Contest.
În perioada 9-11 februarie, 67 de artişti înscrişi în semifinala Selecţiei Naţionale au urcat pe scenă şi şi-au prezentat piesele live în faţa juriului.
La finalul celor trei zile de audiții din cadrul „Atelierului deschis Eurovision 2026”, juriul Selecţiei Naţionale a ales zece finalişti care vor concura pentru un bilet pentru scena de la Viena.
Alejandro Zandes & Emil Rengle („Bailando Solo”), Alexandra Căpitănescu („Choke Me”), Edward Maya x LavBbe x Costi („Everybody Needs Somebody”), Emy Alupei („Tili Bom”), HVNDS („HVNDS – DOR”), Monica Odagiu („Fereastră Pentru Un Orb”), Olivia Addams („Croco”), Robert Lukian („Fire to the lies”), Vanu („Therapy Enemy”) şi Yguana („Happy Birthday”) sunt aleșii juriului pe care îi vom urmări în Marea Finală, miercuri, 4 martie, în direct la TVR.
Feedback-ul fanilor și calitatea pieselor semifinaliste au convins organizatorii să implice publicul în procesul de jurizare. Astfel, piesele clasate pe locurile 11–15, conform punctajului acordat de Juriul de specialitate în etapa de audiții a semifinalei, intră într-o procedură distinctă de calificare în finală, denumită „Wild Card din partea publicului”.
Până duminică, 15 februarie, la ora 19.00, publicul va putea viziona pe canalul oficial de YouTube al TVR – youtube.com/@TVRcanaluloficial, într-un playlist dedicat, cele cinci piese eligibile: Alexa & Aria Moon – „iELE”, Antonio Pican – „Humans”, Bogdan Medvedi – „Broken Heart”, Impact – „Bengalo” și Wrs – „All The Way”.
Piesa care va avea cele mai multe vizualizări pe canalul de Youtube din lista celor cinci, va intra în finală, alături de celelalte zece, alese de juriul de specialitate.
Lineup-ul finalei va fi completat duminică seara, la ora 20.00, când vom afla piesa care va beneficia de un wild card din partea publicului pentru ultimul act al Selecției Naționale.
După această etapă, echipa Eurovision România va publica un nou playlist care va cuprinde integral fiecare dintre cele 11 piese calificate în finala Selecției Naționale pentru ESC 2026, pe canalul oficial de YouTube al TVR – youtube.com/@TVRcanaluloficial. Playlistul va rămâne disponibil public până la data de 4 martie 2026, ora 12.00.
Marea Finală va avea loc în studiourile TVR, pe 4 martie, când juriul va alege reprezentantul României la ESC 2026.
Pentru ultimul act al Selecției Naționale, Televiziunea Română va realiza un show tv, transmis în direct, on air şi online, în exclusivitate la TVR.
În finala Selecției Naționale, publicul ar putea fi din nou implicat în alegerea reprezentantului țării noastre la concursul internațional: numărul de vizualizări acumulat de fiecare piesă finalistă în playlistul publicat pe 15 februarie va constitui un element de departajare în caz de balotaj.
În premieră, transmisiunea online a finalei Selecției Naționale va beneficia de interpretare în limba semnelor române (LSR)..
România va intra în concurs pe 14 mai, în a doua semifinală.
Sub sloganul „United by Music”, Eurovision Song Contest 2026 va avea loc la Viena, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 34 de țări.
Organizat de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa, Eurovision a avut prima ediție în 1956, la Lugano, în Elveţia. Cu o tradiție de șapte decenii, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).
