TULCEA: Guvernatorul ARBDD anunță că au fost demontate gardurile electrice din Grindul Dranov
Majoritatea celor 350 de cai din Grindul Dranov au proprietari, care riscă amenzi maxime pentru abandonarea animalelor.
Publicat de Adina Sîrbu, 9 februarie 2026, 16:04
Astăzi, 9 februarie 2026, Bogdan Ioachim Bulete, guvernatorul ARBDD, împreună cu echipa de inspectori din cadrul Serviciului Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică Murighiol – Sf. Gheorghe și ai Compartimentului Corp Control, însoțiți de reprezentanți ai DSVSA Tulcea, s-au deplasat în zona Grindului Dranov unde a început demontarea gardurilor electrice amplasate ilegal.
La acțiune au participat și proprietarii fermelor de animale din zonă, care au construit gardul pentru protejarea efectivelor de bovine.
„Pe Grindul Dranov NU există cai sălbatici, în zonă fiind estimat un număr de 350 de cai, majoritatea microcipați și cu proprietari, urmând ca ARBDD împreună cu DSVSA Tulcea să înceapă, de mâine, identificarea cailor și tragerea la răspundere a proprietarilor pentru abandonarea animalelor, cu maximum de amendă prevăzută de lege.”, a declarat guvernatorul Bogdan Bulete.
În total, au fost demontați aproximativ 10 kilometri de gard electric, acțiunea având ca scop circulația liberă a cailor în zonă și accesul la hrană pe toată suprafața de 2.200 de hectare a grindului, pentru a supraviețui condițiilor dificile din această perioadă de iarnă, a mai transmis guvernatorul ARBDD într-o postare pe Facebook.