FOTO / VIDEO: Clădirea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a intrat în reabilitare
Termenul de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.
Publicat de Doina Sirbu, 6 februarie 2026, 15:32
A început reabilitarea clădirii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Ordinul pentru începerea lucrărilor a fost dat pe 15 ianuarie, iar din acel moment a fost amenajată organizarea de șantier. Directorul instituției de cultură, Delia Cornea, spune că era necesară reabilitarea și restaurarea monumentului istoric.

“Ne dorim ca să devenim cu adevărat un muzeu foarte atractiv, pentru că a fost frustrant în acești ultimii ani când veneau vizitatori și spuneau “aveți un patrimoniu uriaș, un patrimoniu foarte valoros, dar păcat că nu este pus bine în valoare și că tehnica muzeală este învechită”. Ce să vă zic, au fost vitrine de 48 de ani, ca vechime”, a declarat directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, Delia Cornea.

Arhitectul Ionuț Savu spune că va fi schimbată și pardoseala din Sala Mare a muzeului.

“Pardoseala nu este atât de afectată, așa cum am crede, doar zona de parchet din Aula Rădulescu. Se va încerca restaurarea ei într-un procent cât mai mare. Ea este afectată în zona dinspre ferestre, unde au fost făcute intervenții neconforme, dar sperăm să obținem ceea ce trebuie”, a precizat arhitectul Ionuț Savu.
Termenul de execuție a lucrărilor este de 24 de luni. Directorul muzeului, Delia Cornea, spune că va fi gândită o expoziție reprezentativă pentru această zonă.
“Noi nu putem elabora un proiect expozițional până nu vom ști exact care sunt spațiile și cum vor fi ele reabilitate. Însă, vă promit că în acești doi ani, colegii mei, împreună cu mine, vom gândi din punct de vedere tematic o expoziție care să fie reprezentativă pentru spațiul tomitan și pentru spațiul județului nostru”, a mai declarat Delia Cornea.
Redactor: Adrian Băncilă