CONSTANȚA: De la un cartier care arată ca un mic Manhattan, la o zonă cu suficientă verdeață cât pentru o intoxicație cu clorofilă
Planul Urbanistic Zonal pentru proiectul imobiliar cu blocuri de până la 24 de etaje, dezvoltat pe locul fostei baze a RATC Constanța.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 ianuarie 2026, 07:57
Paradoxal, ambele reacții vizează Planul Urbanistic Zonal pentru proiectul imobiliar cu blocuri de până la 24 de etaje, dezvoltat pe locul fostei baze a RATC Constanța.
Proiectul de hotărâre a primit aviz negativ în ședința Comisiei de Urbanism în care a fost dezbătut intens, dar votul decisiv va fi dat de Consiliul Local Constanța, în această după amiază.
Ședința se anunță una extrem de tensionată, mai ales că dezbaterile au escaladat în spațiul online.
Consilierul independent Felicia Ovanesian, care i-a îndemnat pe aleșii locali să voteze cu responsabilitate, a anunțat că va solicita cercetarea disciplinară a arhitectului șef Dan Leu, care a adus în atenție posibile interese financiare în acest caz. Susținător al proiectului, Dan Leu a precizat că toate postările sale sunt în limita decenței.
Are detalii Cătălina Radu: