Cei 3 suporteri greci răniți în accidentul rutier din Timiș, soldat cu 7 morți, sunt stabili hemodinamic
Supraviețuitorii teribilului accident, cu vârste de 20 și 28 de ani, sunt internați la Spitalul Județean Timișoara, situația medicală fiind dinamică, a precizat ministrul Rogobete.
Publicat de Adina Sîrbu, 28 ianuarie 2026, 09:18
Pacienţii răniţi în accidentul rutier produs marţi în localitatea Lugojel din județul Timis, soldat cu 7 decese, sunt stabili hemodinamic, a transmis ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
„În urma stabilizării şi a evaluărilor medicale, pacienţii sunt în prezent stabili hemodinamic, sub monitorizare continuă şi tratament de specialitate. Situaţia medicală rămâne dinamică şi este atent supravegheată de echipele medicale”, a scris ministrul pe Facebook.
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara au fost transportaţi 3 bărbați, cu vârstele de 20 şi 28 de ani. După evaluarea completă efectuată în UPU, aceştia au fost internaţi: la Politraumatologie, cu politraumatisme multiple şi contuzii pulmonare bilaterale; un pacient la Ortopedie – fractură aripă sacrată și unul la Neurochirurgie – hemoragie subarahnoidiană minimă şi policontuzii.
„Transmit, înainte de toate, condoleanţe familiilor îndoliate şi tuturor celor afectaţi de tragicul accident rutier din localitatea Lugojel. În urma evenimentului au fost înregistrate 10 victime, dintre care, din păcate, 7 persoane şi-au pierdut viaţa”, a declarat Alexandru Rogobete.
Ministrul a precizat că se află în contact direct cu ministrul Sănătăţii din Grecia, având în vedere că persoanele implicate sunt cetăţeni greci.
Reamintim, 7 cetăţeni greci, suporteri ai echipei PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, şi-au pierdut viaţa marţi într-un teribil accident rutier produs pe DN 6, în localitatea Lugojel. Aceştia se deplasau cu un microbuz spre Lyon, unde urma să joace echipa lor favorită.
În microbuz se aflau 10 oameni, deşi acesta avea capacitate de 8+1 locuri.
După efectuarea unei depășiri, în încercarea de a reveni pe banda sa, microbuzul a acroşat o cisternă şi ulterior a intrat în coliziune frontală cu un TIR, care se deplasa din sensul opus.
Sursă: AGERPRES