Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Tânărul care și-ar fi înjunghiat mama, propus pentru arestare preventivă 30 de zile. I-ar fi aplicat femeii numeroase lovituri cu cuțitul la nivelul feței

Presupusul agresor are 20 de ani.

CONSTANȚA: Tânărul care și-ar fi înjunghiat mama, propus pentru arestare preventivă 30 de zile. I-ar fi aplicat femeii numeroase lovituri cu cuțitul la nivelul feței
Foto: pexels.com

Publicat de Doina Sirbu, 20 ianuarie 2026, 12:38

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Prin ordonanţa din data de 19 ianuarie 2026 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.M., acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul serii aceleiaşi zile. Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în cursul nopţii de 18/19 ianuarie 2026, în jurul orei 01.00, fiind în stare de ebrietate, după un conflict verbal legat de reproşurile victimei privind consumul exagerat de băuturi alcoolice, în dormitorul din locuinţa comună situată într-un apartament din municipiul Constanța, în timp ce victima se afla pe pat, într-un acces de furie inexplicabilă, inculpatul şi-a ucis mama, Ş.P., aplicându-i acesteia nu mai puţin de 40 de lovituri cu cuţitul la nivel facial, cervical, toracico-abdominal şi al membrelor superioare şi inferioare, astfel încât i-a provocat multiple plăgi înjunghiate, incompatibile cu viaţa.

În cursul zilei curente procurorul de caz va formula propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce va fi trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:14

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare...

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 13:27

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat

Urmare a cercetărilor în patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:33

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a...

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:07

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane

Dunărea într-o parte, Marea Neagră în cealaltă și un oraș care pare să trăiască într-un ritm numai al lui, înconjurat de o întindere...

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 10:44

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța vă invită să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-un atelier special dedicat imaginației,...

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța