Ce spun reprezentanții CT BUS despre numărul redus de autobuze pe liniile de transport public
Publicat de Doina Sirbu, 19 ianuarie 2026, 16:19
În urma informațiilor apărute în mediul online și în presa locală, referitoare la numărul redus al autobuzelor pe liniile de transport public în comun din Constanța, reprezentanții CT BUS vin cu unele precizări:
- astăzi, 19.01.2026, la ora 11.00, erau 58 de autobuze imobilizate;
- au fost 78 de autobuze imobilizate în weekend, atunci când programul de transport CT BUS este redus;
- duminică (18.01) la ora 20.00 se mai aflau imobilizate 57 de autobuze;
- flota CT BUS numără peste 200 de autobuze operaționale (+10 autobuze estivale);
- astăzi au fost luate unele măsuri temporare pentru echilibrarea programului de transport în anumite intervale orare (mutarea unor autobuze de pe o linie pe alta).
Contextul în care s-a ajuns în această situație este unul special:
- din cauza temperaturilor scăzute eficiența echipamentelor cu care sunt dotate autobuzele are de suferit;
- defecțiunile apărute din cauza gerului se adaugă celor uzuale;
- din cauza condițiilor meteo în ultimele săptămâni au fost și evenimente rutiere în care au fost implicate autobuze.
„Situația în weekendul încheiat a fost una deosebită, deoarece o parte a personalului din atelierul mecanic s-a confruntat cu probleme de sănătate. S-au luat măsuri imediate de înlocuire a personalului lipsă și, implicit, de prelungire a programului de lucru în vederea remedierii situației apărute. Ținând cont de temperaturile înregistrate, trebuie să precizăm faptul că personalul operativ din secția de reparații a CT BUS depune eforturi deosebite. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe călători că vom continua să căutăm cele mai bune soluții pentru transportul public. Situația actuală este una delicată, dar rezultatele se vor vedea cu siguranță într-un interval rezonabil de timp„, transmit reprezentanții CT BUS.