AUDIO | Județul Tulcea rămâne o oprire importantă pe harta destinațiilor de vacanță din România
Lipsa legăturilor aeriene de pe Aeroportul „Delta Dunării” din municipiu și a predictibilității fiscale, printre problemele identificate de Raluca Cacencu, președinta OMD Eco Delta Tulcea.
Publicat de Adina Sîrbu, 19 ianuarie 2026, 15:47
Județul Tulcea rămâne o oprire importantă pe harta destinațiilor de vacanță din România. Însă, privită de aproape, povestea turismului de aici nu e doar despre excursii cu barca prin Deltă, mese pescărești sau zile nesfârșite la plajă, ci și despre limite, compromisuri și probleme care revin în fiecare sezon. Președinta Organizației de Management al Destinației Eco Delta Tulcea, Raluca Cacencu, explică unde se blochează lucrurile și ce ar trebui schimbat.
Dacă ne raportăm la municipiu, așteptăm să fie mai bine puse în valoare obiectivele muzeale. Ele sunt foarte bine organizate, majoritatea au fost modernizate și toate beneficiază de promovare, dar din punct de vedere al infrastructurii ar trebui o aplecare asupra locurilor de parcare de scurtă durată pentru grupurile care merg la aceste obiective. Aici ar trebui puțină organizare. Momentan, parcarea autocarelor în Tulcea se poate face undeva lângă stadionul Delta și acolo sunt șase-opt locuri de parcare, insuficiente pentru necesarul municipiului. În județ sunt destul de bine conectate toate obiectivele turistice, sunt foarte bine semnalizate ca și semne pe marginea drumului, să știi pe ce traseu să o iei. La fel, accesul în Delta Dunării, mai ales în timpul sezonului, este foarte bine asigurat atât de Navrom, care are curse zilnice, spre deosebire de extrasezon, cât și de operatorii privați care fac curse regulate pentru a asigura transferul turiștilor în Delta umedă. Deci eu cred că, din punctul acesta de vedere, accesul s-a îmbunătățit foarte mult față de acum zece ani.
Una dintre cele mai persistente probleme rămâne lipsa turiștilor străini, precizează Raluca Cacencu.
Principala provocare în ultimii ani de când a început războiul este lipsa turiștilor străini. Și, uitându-ne pe datele statistice, vom vedea că în luna iulie este o scădere dramatică a numărului de turiști. Pentru că turiștii români se îndreaptă către litoralul românesc în marea majoritate în acea perioadă și era o lună pe care noi o suplineam cu turiști străini. Aceștia poate că România o trec, dar nu mai trec această parte de sud-est în lista priorităților. Atunci când te uiți pe hartă, centimetrul acela între Tulcea și Ucraina pare foarte mic. Și atunci ei se gândesc că războiul este destul de aproape, cu toate că nu este nicio problemă de siguranță, și astfel preferă să amâne această destinație de vacanță.
Pe de altă parte, președinta OMD a județului Tulcea este de părere că experiențele simple și autentice sunt cele care ar putea readuce turiștii străini în Deltă.
În mod sigur, aceasta este principala atracție pentru turiștii străini, mai ales că noi mai avem încă acea bunicuță, mătușă care îți gătește tradițional. Ei și-au pierdut marea majoritate a tradițiilor din familie și astfel că sunt atrași de gătitul lent, plimbarea lentă, de experiența de a sta o zi sau două într-o gospodărie autentică. Aici se adaugă turiștii care vin pentru birdwatching, care vin de foarte mulți ani, dar acum înclină foarte mult către turismul acesta lent, să rămână în Delta Dunării, să aibă experiența aceasta autentică.
Un alt aspect este legat de Aeroportul Internațional „Delta Dunării”. Deși în ultimii ani s-au investit sute de milioane de lei din fonduri europene și naționale în modernizarea acestuia, legătura aeriană lipsește din oferta turistică. Operatorii sunt reticenți să vină aici mai ales din cauza apropierii războiului din Ucraina, spune antreprenoarea tulceană.
Noi avem un aeroport la Tulcea, unde totuși operatorii sunt sceptici în a efectua zboruri. Întâi din cauza componentei economice și în al doilea rând din cauza proximității războiului și a rutelor de zbor care duc aeronava destul de aproape de granița cu Ucraina. Dar din experiența țărilor menționate de mine înainte, charterele acelea care se fac pentru Turcia, Egipt sau alte destinații de genul sunt făcute de hotelieri și agenții de turism, nu sunt făcute de autorități. Aici ar trebui noi, agenții economici, împreună cu agențiile de turism, să stăm la o masă și să fim cei care punem bazele acestor chartere care să aducă turiști în Tulcea. Pentru că agențiile de turism, după cum vedeți în alte țări, sunt cele care, efectiv, organizează aceste chartere, iau oferte de la hotelieri și cred că acesta este un model pe care ar trebui să-l urmăm și noi, să nu așteptăm de la autorități. Noi să fim uniți și să facem demersuri în acest sens.
Dincolo de problemele din teren, există și unele care vin din zona deciziilor politice. Președinta OMD Eco Delta Tulcea spune că, pentru operatorii din turism, una dintre cele mai mari dificultăți rămâne lipsa de predictibilitate fiscală.
Cred că putem adresa și autorităților centrale o solicitare. Și aici mă gândesc că o mai bună predictibilitate a taxării în domeniul HoReCa este esențială, pentru că, de exemplu, noi începem și vindem tarifele, pachetele pentru anul următor și facem tarifele începând din luna septembrie–octombrie, când deja avem cereri. Și atunci, orice schimbare a TVA-ului, chiar și în decembrie pentru ianuarie, ne afectează foarte mult. Da, s-a schimbat TVA-ul, am aflat în iunie că se schimbă pentru august. Și atunci, să zicem că poate o agenție de turism românească ar înțelege această creștere, dar dacă și ea are vândute pachetele și deja a încasat de la turist, este complicat să-i ceri turistului o diferență de TVA. Dar gândiți-vă la agențiile externe: sub nicio formă nu vei putea nici măcar să insinuezi că ar trebui să crești tariful pentru că a crescut TVA-ul. Iar această creștere de 2%, mai ales începând din lunile august–septembrie, care sunt niște luni foarte bune pentru noi, este destul de semnificativă. De aceea, predictibilitatea de taxare pentru noi este esențială, pentru că noi nu schimbăm prețurile ca la raft la magazin. Noi trebuie să știm undeva în august dacă vor crește taxele pentru anul următor.
Varianta audio a interviului realizat de Andreea Dorobăț este disponibilă aici.