Ascultă Radio România Constanța Live

Peste 200 de articole susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de la Negru Vodă

Peste 200 de articole susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de la Negru Vodă

Publicat de Doina Sirbu, 16 ianuarie 2026, 13:07 / actualizat: 16 ianuarie 2026, 14:32

În data de 16.01.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 38, au efectuat un control asupra unui autoturism înmatriculat în România, condus de către un cetățean român.
Astfel, polițiștii au descoperit în mijlocul de transport, 250 de articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Conducătorul autoturismului nu deținea documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.

Bunurile, în valoare totală de peste 87.000 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
***
În ziua de 16.01.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 38, au efectuat un control asupra unui autoturism înmatriculat în Polonia, condus de către un cetățean bulgar, în care se afla și un pasager de cetățenie turcă. Cu ocazia verificării documentelor, oamenii legii  au descoperit că cetățeanul turc nu deținea viză valabilă sau permis de ședere pentru a călători în spațiul Schengen.
În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Sursă: Garda de Coastă
„Ritmul Verii” la CONSTANȚA: Parcurile și faleza Cazinoului devin scene în aer liber
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 11:10

„Ritmul Verii” la CONSTANȚA: Parcurile și faleza Cazinoului devin scene în aer liber

Există seri de vară care rămân în amintire. Seri în care orașul prinde viață, muzica se împletește cu sunetul valurilor, iar zâmbetele...

„Ritmul Verii” la CONSTANȚA: Parcurile și faleza Cazinoului devin scene în aer liber
Județul TULCEA sub Cod GALBEN: Ploi torențiale, vânt puternic și descărcări electrice
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 10:50

Județul TULCEA sub Cod GALBEN: Ploi torențiale, vânt puternic și descărcări electrice

Miercuri, orele 12:00 și 21:00, este valabilă o avertizare de COD GALBEN pentru nordul Olteniei și al Dobrogei, nordul și nord-estul Munteniei,...

Județul TULCEA sub Cod GALBEN: Ploi torențiale, vânt puternic și descărcări electrice
CONSTANȚA: Mobilier urban vandalizat. Zona este monitorizată video
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 09:38

CONSTANȚA: Mobilier urban vandalizat. Zona este monitorizată video

Poliția Locală Constanța a fost sesizată cu privire la acte de vandalism asupra mobilierului urban amplasat în zona Tomis Nord, pe strada...

CONSTANȚA: Mobilier urban vandalizat. Zona este monitorizată video
CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 09:05

CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre

Curtea Constituțională a României ar putea pronunța, miercuri, o decizie în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind...

CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 08:26

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Ziua Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an, la data de 24 iunie, începând din 2013. Sărbătoare simbolică a identității...

24 iunie – Ziua Universală a Iei
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 20:36

Platforma Via DobroGetica, acum integral în limba engleză – patrimoniul Dobrogei, deschis publicului internațional

Platforma digitală Via DobroGetica, dedicată promovării patrimoniului istoric și cultural al Dobrogei, este disponibilă, începând de astăzi,...

Platforma Via DobroGetica, acum integral în limba engleză – patrimoniul Dobrogei, deschis publicului internațional
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 19:43

Grindeanu: PSD l-a anunțat pe președinte că își asumă guvernarea

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat marți, în urma consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că PSD este gata să își asume...

Grindeanu: PSD l-a anunțat pe președinte că își asumă guvernarea
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 19:05

O cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat între Corbu și Săcele

O cisternăă încărcată cu GPL s-a răsturnat, în această seară, pe DJ 226, între Corbu și Săcele. Șoferul a fost rănit ușor. DJ226 este...

O cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat între Corbu și Săcele