Anul Nadia 2026, lansat oficial de Comitetul Olimpic și Sportiv Român
Anul Nadia 2026 este un program dedicat nu doar unei mari campioane, ci unei valori care aparține culturii române.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 ianuarie 2026, 18:04
Comitetul Olimpic și Sportiv Român a lansat vineri, oficial, Anul Nadia 2026 – un program național dedicat marcării a 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii, obținută de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976.
Alături de Mihai Covaliu, președintele COSR, la eveniment au fost prezenți Thomas Moldovan, președintele interimar al Agenției Naționale pentru Sport, Ioan Suciu, președintele Federației Române de Gimnastică, Ingrid Istrate, directorul Clubului Sportiv Municipal Onești.
Anul Nadia 2026 este un program dedicat nu doar unei mari campioane, ci unei valori care aparține culturii române, un program desfășurat pe durata întregului an, care reunește sportul, cultura, educația și comunitatea, printr-o serie de evenimente organizate de COSR, Federația Română de Gimnastică și Orașul Onești, desemnat Oraș European al Sportului în 2026.
Anul Nadia 2026 nu este o aniversare, ci un program național dedicat excelenței, care celebrează o valoare universală: perfecțiunea.
Acest an nu este despre trecut, ci despre continuitate. Despre generațiile de gimnaste care au urmat, despre copiii care intră astăzi într-o sală de sport, despre valori precum disciplina, rigoarea și excelența.
De la Los Angeles, Nadia Comăneci a fost virtual alături de cei prezenți la evenimentul de lansare a ”Anului Nadia”.
„Mă bucur că acest an nu este doar despre mine, ci despre gimnastică, despre copii și despre viitor”, a transmis Nadia.
”Este o onoare pentru mine ca Anul Nadia 2026 să înceapă de Ziua Culturii Naționale. Cred cu tărie că sportul face parte din cultura unui popor, la fel ca literatura, muzica sau arta. Performanța adevărată se construiește în timp, prin muncă, disciplină și oameni care cred în tine.
”Prima notă de 10.00 nu a fost doar un moment din cariera mea. A fost rezultatul unei școli, al unor antrenori dedicați și al unei țări care m-a format.
”Mă bucur ca acest an să fie dedicat nu doar trecutului, ci mai ales viitorului gimnasticii românești și copiilor care intră astăzi într-o sală de sport cu un vis.
”Le mulțumesc tuturor celor care duc mai departe aceste valori și sper ca Anul Nadia 2026 să fie un an al inspirației, al respectului și al continuității!”, a încheiat NNadia Comaneci.
Președintele COSR a ținut să ofere primele detalii despre ce înseamnă Anul Nadia pentru România și pentru Mișcarea Olimpică.
”Nadia 2026 este un program aniversar în sportul românesc, care a fost construit pe durata noi anul întreg, cu evenimente care vor fi sprijinite de Guvernul României, de Agenția Națională pentru Sport, Federația Română de Gimnastică, în parteneriat cu orașul Onești, cu alte orașe și comunități.
”Am ales ca lansarea Anului Nadia să fie aproape de Ziua Culturii Naționale, pentru că putem spune că sportul face parte din patrimoniul cultural și identitar al României și putem considera că și Anul Nadia face parte din acest patrimoniu cultural național. ”Acțiunile pe care le-am demarat au început încă de anul trecut, prin concursurile Academiei Olimpice Române, proiectele noastre tradiționale, și vor continua până la finalul acestui an. În centrul acestui program se află Gala oficială Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00, dar și o serie de alte evenimente și surprize.
”Identitatea vizuală pentru anul Nadia, așa cum o puteți vedea, este o identitate care încorporează nota 10, nota obținută de Nadia și zborul pe care Nadia l-a avut la ieșirea de la paralele, un aparat care i-a dus acea medalie de aur foarte frumoasă, la Montreal. Împreună cu Guvernul României vom face astfel încât Nadia să fie apreciată nu numai în țară, ci și la nivel european”, a precizat președintele COSR Mihai Covaliu.
Thomas Moldovan a precizat ca Agenția Națională pentru Sport va susține toate acțiunile organizate în Anul Nadia și în plus va face demersuri ca Nadia să devină ambasador european: ”Am făcut demersuri foarte clare și foarte punctuale ca Nadia, dincolo de simbolul României, pe care deja toată lumea cunoaște, să devină ambasador obiectiv la nivel de Europa, pentru că, așa cum știți, ANS-ul coordonează programul european, BeActiv Europa. Avem și multe surprize în ceea ce privește celebrarea acestui an, a acestei note și a Nadiei în persoană la Parlamentul European, pentru că toată lumea trebuie să recunoască faptul că avem, hai să spun așa, un produs, în ghilimele, cu care să ne mândrim – Nadia Comăneci”.
Ingrid Istrate: ”Anul 2016 reprezintă pentru Onești mai mult decât o aniversare, reprezintă o mândrie, un moment de asumare și de responsabilitate față de simbolul Nadia Comăneci. Cu toții știm că Oneștiul este locul în care a început povestea Nadiei, locul în care s-au scris primele pagini din istoria gimnasticii românești, locul care a fost considerat leagănul gimnasticii românești, unde regretata Maria Simonescu, a înființat prima școală de gimnastică centralizată în România. În 2026, Oneștiul își asumă această moștenire prin un program amplu, cu peste 50 de activități în anul 2026.
”Toate acțiunile vor fi direcționate în primul rând către copii, către mișcare, către incluziune socială, artă, către cultură, către educație.
”De asemenea, pentru Onești, Anul Nadia Comăneci este al speranței. Sunt convinsă că Guvernul României va aproba proiectul de reabilitară a sării de gimnastică Nadia Comăneci oferind condiții moderne și sigure pentru copiii care se pregătesc astăzi, dar și pentru generații care vor urma”, a spus directorul CSM Onești.
La rândul său, Ioan Suciu, președintele Federației Române de Gimnastică, a subliniat importanța Anului Nadia. ” Este un moment interesant pentru noi toți, într-o etapă în care gimnastica românescă se află în reconstrucție. Focusul principal este pentru a dea aduce cât mai mulți copii spre acest sport și a reconstrui acest 10 simbolic prin rezultate care, cu siguranță, vor veni în viitor”.
Repere ale ANULUI NADIA 2026
• martie 2026 – Gala de debut „Nadia Comăneci”
Primul eveniment major al anului competițional, organizat de Federația Română de Gimnastică, care marchează startul simbolic al anului dedicat gimnasticii românești.
• 29 mai 2026 – Gala oficială „Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00”
Evenimentul central al Anului Nadia, organizat de COSR la București, dedicat celei mai cunoscute gimnaste din istorie și moștenirii sale în sportul mondial.
• 8 iunie 2026 – Crosul Olimpic București
• 18 iulie 2026 – Ziua Perfecțiunii, Ziua Primului 10 olimpic
Marcarea exactă a zilei în care, în 1976, a fost obținută prima notă de 10.00 din istoria Jocurilor Olimpice.
• noiembrie 2026 – Cultură, literatură și jurnalism sportiv
Evenimente dedicate reflecției culturale asupra sportului și performanței, inclusiv concursuri naționale de literatură și jurnalism sportiv.
• decembrie 2026 – Închiderea Anului Nadia
Gala de final organizată de Federația Română de Gimnastică Artistică și conferința de evaluare a impactului Anului Nadia la Onești.
Evenimente în ONEȘTI – ORAȘ EUROPEAN AL SPORTULUI 2026, în Anul Nadia 2026
• inaugurarea unui muzeu temporar dedicat Nadiei Comăneci;
• realizarea traseului memorial „Drumul către 10”;
• organizarea de cupe internaționale și festivaluri sportive;
• proiecte educaționale dedicate copiilor și tinerilor;
• Gala Parada Campioanelor, unde vor fi prezente vedete ale gimnasticii românești
• conferința de închidere a programului „Onești – Oraș European al Sportului 2026”.
Sursa / foto – CSOR