Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Un lup și-ar fi făcut apariția în mijlocul satului Stejaru

Prezența animalului nu a fost confirmată de specialiști, existând posibilitatea să fi fost confundat cu un șacal.

TULCEA: Un lup și-ar fi făcut apariția în mijlocul satului Stejaru
Foto: Pixel-mixer/ Pixabay

Publicat de Adina Sîrbu, 14 ianuarie 2026, 09:18

CJSU de pe lângă Prefectura Tulcea s-a reunit marţi pentru a analiza situaţia semnalată de Primăria comunei Stejaru, potrivit căreia în sat a apărut un lup, specie protejată prin Directiva Habitate a Uniunii Europene și a cărei prezenţă ar putea să reducă efectivele de şacali care s-au înmulţit în ultima perioadă în nordul Dobrogei.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Dragoş Seucan, a declarat că prezenţa exemplarului de lup nu reprezintă o situaţie de urgenţă, dat fiind numărul mare de şacali.

„Sunt şacali în mediul rural preponderent şi în urban deja, care provoacă foarte multe pagube. Lupul ar crea un echilibru natural. Noi monitorizăm şacalul şi excludem posibilitatea eliminării lupului”.

La rândul său, șeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Ion Bordei, a recomandat populaţiei care vede un exemplar de lup să anunţe prezenţa acestuia la numărul unic de urgenţă 112.

„Recomand să nu provoace animalul respectiv și să nu îi aducă niciun fel de vătămare. Competența este a instituțiilor care sunt în domeniu, în speță: DSV-ul împreună cu noi și cu celelalte structuri pentru a lua măsurile legale, după caz, tranchilizarea, eventual transportarea lui în alte zone”.

La rândul său, directorul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului, Viorel Roşca, a amintit că în urmă cu 10 ani a propus reintroducerea lupului în Dobrogea, după ce această specie a fost exterminată în timpul regimului comunist, pentru a reduce numărul şacalilor care s-au înmulţit foarte mult în nordul Dobrogei.

„Din punct de vedere faptic, nu consider un pericol. Lupul nu a atacat niciodată omul decât în situaţii de turbare. Nu a contracarat nici măcar când a fost atacat la vizuină pentru a se captura puii de către om. În Grecia, Bulgaria, s-au făcut proiecte pentru a se introduce lupul şi a controla şacalul şi pentru a crea cumva o complexitate a lanţului trofic, astfel încât să nu fiu nevoit să recoltez cu arma. Ne îmbătăm cu apă rece dacă credem că poate fi exterminat cu puşca. Prezenţa lor va fi semnalată tot mai mult, pentru că avem locuri foarte bune de hrană, reproducere şi adăpost pentru această specie, chiar şi în condiţiile în care, de exemplu, în partea de nord a Dobrogei avem peste 800 de şacali, pe 11.200 de hectare”, a menţionat directorul APNMM.

În opinia sa, lupul care ar fi fost filmat în comuna Stejaru ar proveni din exemplarele repopulate în alte state europene.

Potrivit unor surse, în ultimii cinci ani, în judeţ a mai fost semnalată prezenţa unor lupi, dar doi dintre ei ar fi fost împuşcaţi.

Sursă: Agerpres

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Actualitate duminică, 23 august 2026, 15:37

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii

În fiecare vară, spre finalul sezonului estival, în Marea Neagră își fac apariția meduze uriașe, un fenomen care îi poate speria pe unii...

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
Actualitate duminică, 23 august 2026, 14:25

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga

Nava-școală „Mircea” a acostat vineri în portul spaniol Málaga, fiind una dintre ultimele escale ale marșului internațional de instrucție...

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:53

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august

Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va creşte spre sfârşitul săptămânii viitoare până la 1.550 m³/s, însă se va...

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:23

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanşat o consultare publică, la nivel naţional, invitând toţi angajaţii din Sănătate să transmită...

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:12

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă

Ministerul Energiei şi Hidroelectrica au început să crească debitul Dunării pentru a asigura apa necesară răcirii reactoarelor, în timp ce...

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:00

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București

UPDATE: Accidentul nu se confirmă, anunță ISU Dobrogea. __________________ Un accident rutier s‑a produs duminică pe Autostrada A2, în dreptul...

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București
Actualitate duminică, 23 august 2026, 12:52

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști

Polițiștii constănțeni au întocmit, în ultimele 24 de ore, trei dosare de cercetare penală pentru infracțiuni la regimul rutier. În această...

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 23 august 2026, 12:40

CONSTANȚA: Grupare de traficanți de droguri, destructurată de polițiști

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Grupare de traficanți de droguri, destructurată de polițiști