,,Ștergar de perete din Rucăr – Muscel”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Ștergarul prezentat provine din zona Rucăr – Muscel, județul Argeș.
Publicat de Doina Sirbu, 12 ianuarie 2026, 14:44
În locuința tradițională, țesăturile ocupă rolul decorativ cel mai important și definesc stilul zonal al interiorului țărănesc. Muntenia este reprezentată prin ștergare țesute din bumbac și borangic, cu motive florale dispuse pe întreaga suprafață, care contrastează cu scoarța din lână cu compoziție geometrizată.
Ștergarul prezentat astăzi provine din zona Rucăr – Muscel (județul Argeș).
Este un ștergar de perete sau ,, de cui ”, care se așeza cu capetele desfăcute, după farfurii sau icoane, pentru a etala bogăția decorului. Ștergarul este țesut în două ițe și ales peste fire cu bumbac într-o cromatică rafinată.
Compoziția decorativă este elaborată, structurată pe trei registre late, la capete; sunt redate realist în țesătură ramuri cu frunze, flori și păsări (porumbei).
Mijlocul ștergarului este decorat cu motive florale mărunte, dispuse ritmic. Pe margini sunt introduși cu croșeta ciucuri policromi.
Sursă: Muzeul de Artă Populară Constanța