Corpul de Control al Ministerului Sănătății ajunge, luni, la Spitalul Județean Constanța
Cea mai mare unitate sanitară din Dobrogea este din nou în atenție, după ce doi copii operați aici sunt ținuți în viață cu ajutorul aparatelor.
Publicat de Adina Sîrbu, 12 ianuarie 2026, 09:15
Corpul de Control al Ministerului Sănătății vine, astăzi, la Spitalul Județean Constanța, după cazurile dramatice ale celor doi copii operați în unitatea medicală care au ajuns în moarte cerebrală.
Cea mai mare unitate sanitară din Dobrogea a intrat, din nou, în atenția autorităților, după ce doi copii operați în luna decembrie au fost transferați în stare gravă la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, unde sunt ținuți în viață cu ajutorul aparatelor.
O fetiță de 6 ani și un băiețel de 2 ani, au ajuns în moarte cerebrală după ce au fost operați la Spitalul Județean din Constanța, în decembrie, anul trecut. Fetița avea apendicită, iar băiețelul acuza de mai mult timp dureri abdominale severe, fiind operat de volvus intestinal. Întrucât starea lor s-a agravat, micuții au fost transferați în Capitală, unde medicii au confirmat, în ambele cazuri, moartea cerebrală.
Spitalul Județean Constanța a declanșat propria anchetă. Reprezentanții unității au transmis că s-au autosesizat și că vor efectua o investigație internă pentru clarificarea tuturor aspectelor.
Și Colegiul Medicilor din Constanța s-a autosesizat și a decis declanșarea unei anchete, în cadrul căreia va fi verificat modul în care actul medical s-a desfășurat, inclusiv respectarea protocoalelor în vigoare și a normelor de etică și deontologie profesională. Vor fi analizate foile de observație, protocolul operator și actele privind îngrijirea postoperatorie, urmând a fi audiate cadrele medicale implicate.
Rezultatele anchetei vor fi comunicate oficial după finalizarea tuturor etapelor procedurale, cel mai probabil peste câteva luni.
În urmă cu o săptămână, medicii Spitalului Județean Constanța au fost acuzați și că nu l-au tratat corespunzător pe un bărbat în vârstă de 33 de ani cu anevrism. La conferința de presă organizată de conducerea unității sanitare pentru a oferi explicații privind cazul medical, managerul a declarat că în unele secții, peste 70% din personal are scutire de gardă sau de tură de noapte.
Drept urmare, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că a decis să trimită Corpul de Control la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde „există anumite disfuncționalități administrative”.
Redactor: Florentina Stan