Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA, TULCEA: Sute de amenzi și zeci de permise suspendate pentru depășirea vitezei legale

Acțiuni de amploare ale polițiștilor de la Serviciul Rutier.

CONSTANȚA, TULCEA: Sute de amenzi și zeci de permise suspendate pentru depășirea vitezei legale

Publicat de Adina Sîrbu, 12 ianuarie 2026, 14:36

În perioada 10 – 11 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și cei ai formațiunilor rutiere din județul Constanța au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor grave în rândul conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză.

Activitățile, la care au participat peste 70 de polițiști, au fost desfășurate în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, iar în urma acțiunii, au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale, 240 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Valoarea sancțiunilor contravenționale este de peste 245.000 de lei.

Ca urmare a nerespectării prevederilor legale în vigoare, respectiv pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale admise pe un anumit sector de drum, au fost reținute, în vederea suspendării, 15 permise de conducere.

De asemenea, pentru neregulile constatate au fost retrase 30 de certificate de înmatriculare.

Și polițiștii Serviciului Rutier Tulcea au desfășurat, în perioada 10-12 ianuarie a.c., o acțiune de amploare în județul Tulcea, vizând combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special nerespectarea regimului legal de viteză.
Au fost verificate peste 330 de autovehicule și efectuate testări cu aparatul etilotest. Polițiștii au constatat multiple abateri și au aplicat 324 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 43.000 de lei.
Dintre acestea, 56 au fost  pentru depășirea limitei legale de viteză, 265 pentru alte abateri rutiere, iar ca măsură complementară, au fost reținute 19 certificate de înmatriculare.
„Cravata galbenă”, la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 15:32

„Cravata galbenă”, la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” invită publicul constănțean la proiecția...

„Cravata galbenă”, la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”
Valoarea voucherelor de vacanță pentru bugetari rămâne la 800 de lei
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 14:59

Valoarea voucherelor de vacanță pentru bugetari rămâne la 800 de lei

Valoarea voucherelor de vacanță pentru bugetari rămâne și în acest an la 800 de lei, dar scade semnificativ limita de venit lunar până la...

Valoarea voucherelor de vacanță pentru bugetari rămâne la 800 de lei
,,Ștergar de perete din Rucăr – Muscel”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 14:44

,,Ștergar de perete din Rucăr – Muscel”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

În locuința tradițională, țesăturile ocupă rolul decorativ cel mai important și definesc stilul zonal al interiorului țărănesc. Muntenia...

,,Ștergar de perete din Rucăr – Muscel”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
TULCEA: Accident rutier pe DN22A, între localitățile Nalbant și Cataloi
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 14:11

TULCEA: Accident rutier pe DN22A, între localitățile Nalbant și Cataloi

La data de 12 ianuarie 2026, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați la 112 cu privire la producerea unui...

TULCEA: Accident rutier pe DN22A, între localitățile Nalbant și Cataloi
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 13:57

CONSTANȚA: Judecătorii au amânat pronunţarea cu privire la arestarea preventivă a primarului suspendat Cristian Radu

Judecătorii Tribunalului Constanţa au amânat luni pronunţarea, pentru 15 ianuarie, în cazul primarului suspendat al Mangaliei, Cristian Radu,...

CONSTANȚA: Judecătorii au amânat pronunţarea cu privire la arestarea preventivă a primarului suspendat Cristian Radu
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 13:47

Dobrogea, sub Cod Galben de ger. Minima nopții va coborî la -13 grade

Gerul pune stăpânire pe România. Noaptea de luni spre marți se anunță cea mai geroasă din această iarnă, în toată țara, cu temperaturi...

Dobrogea, sub Cod Galben de ger. Minima nopții va coborî la -13 grade
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 12:56

MANGALIA: Oprirea gazului pentru locuitorii fără revizia instalațiilor la zi, amânată până pe 19 ianuarie

Închiderea instalațiilor de gaze naturale din Mangalia pentru consumatorii care nu au reviziile la zi a fost amânată cu o săptămână. Paul...

MANGALIA: Oprirea gazului pentru locuitorii fără revizia instalațiilor la zi, amânată până pe 19 ianuarie
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 12:37

VIDEO | Anchete la Spitalul Județean Constanța, după cazurile celor doi copii transferați în stare gravă la București

Spitalul Județean Constanța și Colegiul Medicilor au declanșat anchete în cazul celor doi copii operați în unitatea sanitară și transferați...

VIDEO | Anchete la Spitalul Județean Constanța, după cazurile celor doi copii transferați în stare gravă la București