UPDATE: Colegiul Medicilor CONSTANȚA s-a autosesizat în cazul copilului transferat la București în stare gravă
Rezultatele anchetei vor fi comunicate oficial după finalizarea tuturor etapelor procedurale.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 ianuarie 2026, 13:09 / actualizat: 11 ianuarie 2026, 14:28
UPDATE: Luni va ajunge la Constanța și Corpul de control al Ministerului Sănătății.
Colegiul Medicilor din Județul Constanța a informat, duminică, 11 ianuarie, că s-a autosesizat și a decis declanșarea unei anchete disciplinare în cazul pacientului minor B.D.G., în vârstă de 2 ani și 5 luni, transferat în stare gravă la o unitate medicală din București.
Decizia a fost luată de Biroul Consiliului Județean al Colegiului Medicilor Constanța, întrunit în ședință extraordinară, după apariția în spațiul public a informațiilor privind cazul copilului ajuns în noaptea de 17 spre 18 decembrie 2025 la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, unde a fost operat, fiind ulterior transferat la București.
Ancheta vizează verificarea modului în care actul medical s-a desfășurat, inclusiv respectarea protocoalelor în vigoare și a normelor de etică și deontologie profesională.
În acest sens, Comisia de Jurisdicție a CMJ Constanța a început procedura de cercetare, urmând să analizeze documentația medicală completă – foaia de observație, protocolul operator și actele privind îngrijirea postoperatorie.
De asemenea, vor fi audiate cadrele medicale implicate, prin solicitarea de note de relații și convocarea personalului din echipa care a gestionat cazul, pentru stabilirea succesiunii evenimentelor.
Colegiul Medicilor Constanța își exprimă profunda compasiune față de familia copilului și că își asumă rolul de a asigura transparență și imparțialitate în clarificarea circumstanțelor.
Rezultatele anchetei vor fi comunicate oficial după finalizarea tuturor etapelor procedurale, instituția precizând totodată că va colabora cu organele statului abilitate să investigheze cazul, dacă va fi necesar.