Fotbaliștii de la Farul Constanța își „încarcă bateriile”
Publicat de Catalin Donose, 8 ianuarie 2026, 08:27
Echipa Farul Constanța are o misiune dificilă de a accede în play-off-ul campionatului, ultimele nouă partide rămase de disputat din sezonul regular fiind extrem de grele, cu adversari care se află inclusiv în lupta pentru titlu.
Tocmai din acest motiv, ”marinarii” își doresc să fie cât mai bine pregătiți din punct de vedere fizic, una din cele două ședinte de antrenament care se desfășoară zilnic axându-se cu preponderență pe acest aspect.
Un lucru îmbucurător este că și juniorii aflați în acest cantonament au răspuns excelent cerințelor, cu un plus pentru mezinii Alexandru Goncear și Răzvan Marincean care au impresionat și la testele fizice. Chiar dacă ambii sunt născuți în 2009, au confirmat și în aceste prime zile de la reluarea pregătirilor încrederea acordată în ultima parte a anului trecut, când au și debutat în Liga 1.
Iată lotul formației constănțene aflat în cantonament: Alexandru Buzbuchi, Rafael Munteanu, Răzvan Ducan – portari: David Maftei, Dan Sîrbu, Steve Furtado, Cristi Ganea, Ionuț Larie, Alexandru Telehoi, Bogdan Țîru, Ștefan Duțu, Lucas Pellegrini, Gustavo Marins, Victor Dican, Boban Nikolov, Andre Seruca, Ionuț Vînă, Gabriel Iancu, Andrei Oancea, Eduard Radaslavescu, Diogo Ramalho, Luca Banu, Narek Grigoryan, Iustin Doicaru, Alexandru Goncear, Răzvan Tănasă, Cristian Sima, Răzvan Marincean, Ionuț Cojocaru, Alexandru Ișfan, Jakub Vojtus, Jovan Markovic, Nicolas Constantinescu, Eric Somandru
Farul va continua până vineri, inclusiv acest program de antrenamente, urmând ca sâmbătă, de la ora 13.30, pe terenul 4 al Bazei Sportive a Academiei Hagi să se desfășoare primul joc de verificare din această perioadă, împotriva formației bulgare Cernomore Varna. Disputa va avea trei reprize de câte 30 de minute.
A doua partidă de pregătire va avea loc duminică, 11 ianuarie, de la ora 12.00, cu FC Botoșani, dar la Buftea, nu la Mogoșoaia așa cum se anunțase inițial.
Ambele partide vor fi deschise spectatorilor și, în cazul în care condițiile meteo vor permite și nu vor exista probleme tehnice, vor fi transmise live în aplicația Farul.