Ascultă Radio România Constanța Live

Cișmeaua Otomană, apa potabilă și sacagii – o nouă filă din istoria Constanței prezentată de MINAC

Problema vitală a aprovizionării cu apă potabilă a populației tomitane, sursele de apă și specula sacagiilor, refectate în paginile ziarului „Aurora”, la 5 ianuarie 1895.

Cișmeaua Otomană, apa potabilă și sacagii – o nouă filă din istoria Constanței prezentată de MINAC
Foto: MINAC

Publicat de Adina Sîrbu, 5 ianuarie 2026, 14:30

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța continuă proiectul editorial inedit „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”, un calendar conceput să aducă zilnic în atenție trecutul ținutului istro-pontic.

Fiecare zi a anului 2026 este un prilej de întâlnire cu fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei –  evenimente, personalități marcante, fapte cotidiene consemnate în presa vremii, descoperiri arheologice sau piese de patrimoniu – care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local.

5 ianuarie 1895 – Problema apei potabile și sacagiii

Apa potabilă a fost întotdeauna o problemă la Constanța, de-a lungul veacurilor. Exilatul poet latin Publius Ovidius Naso se plângea de calitatea ei și vorbea despre dificultatea de a procura apă cu adevărat bună de băut. Se întâmpla așadar în sec. I d.H., în vechea cetate a Tomisului, și situația a dăinuit și în epocile viitoare. Este drept că, la un moment dat, romanii au construit apeducte și au reușit să rezolve, pentru un timp, problema aprovizionării. După perioada romano-bizantină, sursele istorice medievale vorbesc puțin despre Constanția sau Constantiniana, noul nume al așezării. Se știe însă că, în timpul stăpânirii otomane (1418/1421–1878), problema apei a devenit din nou stringentă. Nici în epoca modernă situația nu a fost remediată total.

Redăm mai jos fragmente dintr-un articol apărut pe 5 ianuarie 1895 în ziarul Aurora, material care reflectă situația existentă: Chestiunea apei, am mai zis, este una din principalele și vitalele chestiuni ale orașului Constanța care ar trebui să preocupe nu numai pe autorități, dar și pe fiecare locuitor în special. Populațiunea din Constanța, în lipsă de apă bună, își procură apa din puțurile de la Anadolchioi, de la Cesmeea și de la puțurile particulare din oraș. Toate aceste ape sunt rele pentru faptul că nu sunt păzite regulile de higienă pentru ele…

Cesmeaua menționată în articol este Cișmeaua Otomană, monument istoric ce există și astăzi, la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, un obiectiv aflat în proprietatea RAJA. În zona aceasta au existat mereu surse de apă potabilă de bună calitate. Cișmeaua a fost construită efectiv în anul 1864, în timpul sultanului Abdul Aziz (1861–1876). Conducător reformator, acesta a rămas în istoria Constanței (numită Kiustenge până în 1878) prin două realizări importante: în timpul său au fost ridicate Geamia Hunchiar (1867) și Biserica Greacă Metamorphosis (sfințită în 1868), primul lăcaș de cult creștin din localitate. Trebuie menționat că, în anul 1895, Cișmeaua Otomană se afla la o distanță de peste 5 km de orașul Constanța.

… Apa de la Cesmeea, deși vine de la niște surse bune, totuși, în calea ei, pe o distanță de vreun km, trece prin locuri mlăștinoase, conductele nu sunt bune și apa infectă și plină de microbi se strecoară în conductă și o contaminează iar oamenii o beau de bună…. Nici celelalte două surse de apă nu sunt recomandate: cea din puțurile din Anadolchioi (sat la acea vreme) este infectată, pentru că fântânile rămân deschise și sunt expuse la necurățenii ridicate de vânturi, iar cea din oraș (puțurile de pe strada Mangaliei) este extrasă de particulari cu mori de vânt, însă apa este depozitată în condiții total neigienice.

Dincolo de originea apei și de modul de captare a acesteia, gazetarii trag un semnal de alarmă și în ceea ce privește transportul și specula. Astfel, ei îi atacă pe sacagii care aduc apa în centrul orașului: Sacagiii cari transportă apa clientilor din oraș, pe lângă că au niște butoaie infecte de ți-e scârbă să bei din ele, încă sunt și așa de mici încât abia conține opt-zece căldări de apă și pentru aceea pretinde 30–50 de bani pentru o sacă din oraș, 60–90 de bani pentru cea din Anadolchioi și un 1 leu și 50 de bani, chiar 2 lei, pentru o sacă de la Cesmeea. Și când te gândești că totuși te trag pe sfoară aducându-ți în loc de apă de la Anadolchioi apă de la puțurile din oraș cu drept cuvânt te cuprinde indignarea… Nu mai vorbim că de cele mai multe ori sacalele sunt pe jumătate goale… Cu această ocaziune atragem atențiunea autorităților competente asupra acestora… să ia cuvenitele măsuri de urgentă… încât apa să devină mai puțin vătămătoare. Iar în privința sacagiilor, aceștia să fie obligați a avea butoaie mai mari, mai curate, sau să reducă prețul și dacă se poate, să se pună chiar preț fix, ca la pâine, căci și acesta este un articol indispensabil pentru existență!

Evident, problema apei potabile la Constanța nu s-a rezolvat în acel an și nici în deceniile următoare. Este drept, însă, că autoritățile au început să impună reguli dure de respectare a igienei și să prevadă sancțiuni drastice. Pe măsură ce orașul s-a dezvoltat, extins și modernizat, administrația locală și serviciile sanitare s-au asigurat că apa potabilă este de bună calitate, pentru a preveni izbucnirea unor epidemii. Schimbarea conductelor și instalarea rețelelor de utilități aveau să contribuie semnificativ la transformarea orașului. Sacagiul a rămas mult timp o prezență pitorească a Constanței, o amintire a orașului cu iz oriental.

Reclama zilei

Societatea Vapoarelor Ellene de Navigațiune pe Mare N. Patrichios & Comp face cunoscut onor, public, că vapoarele sale fac curse regulate în fiecare săptămână, între Constanța și Constantinopol, și atât la ducere cât și la întoarcere ating porturile Varna și Burgas. Pe lângă pasagerii de clasa I și clasa III mai primesc și tot felul de mărfuri ca și animale, cu prețuri convenabile. Pentru orice informațiuni a se adresa la Agenția de la Portul Constanța la domnii Macri & Svoronos. (1895)

Byron Steamship Company – Linie regulată și rapidă Constanța–New York cu Megali Hellas, a sosit pe 3, pleacă pe 5 ianuarie – Vapor transatlantic – Vase acomodate cu tot confortul modern. Pentru bilete și informații M. Embiricos – str. Lascăr Catargiu nr. 28. (1922)

Mențiune: strada Lascăr Catargiu este actuala stradă Nicolae Titulescu, pe care se află monumente importante precum Casa cu Lei, Hotel Intim (fost Regina), Catedrala Catolică Sfântul Anton, Casa Embiricos (fosta companie de navigație), Casa Manicatide etc.

Sursă și foto: MINAC
AUDIO | Într-o piață de carte nereglementată și cu cititori puțini, librăriile rezistă cu greu
Cultură duminică, 8 februarie 2026, 11:16

AUDIO | Într-o piață de carte nereglementată și cu cititori puțini, librăriile rezistă cu greu

Cota de profitabilitate a librăriilor a scăzut dramatic, față de nivelul din primii ani de după Revoluție. Românii citesc tot mai puțin, iar...

AUDIO | Într-o piață de carte nereglementată și cu cititori puțini, librăriile rezistă cu greu
Calendar istoric MINAC: 8 februarie – Balul Asistenței Publice, medicul Alexandra Pilescu și un inginer strălucit
Cultură duminică, 8 februarie 2026, 10:19

Calendar istoric MINAC: 8 februarie – Balul Asistenței Publice, medicul Alexandra Pilescu și un inginer strălucit

Orașul Constanța avea o viață socio-culturală intensă în anii ’20, existând numeroase asociații și fundații implicate în ajutorarea...

Calendar istoric MINAC: 8 februarie – Balul Asistenței Publice, medicul Alexandra Pilescu și un inginer strălucit
„Povești din Dobrogea”: trupa Maladeț, cunoscută pentru stilul său unic care îmbină elemente de rock, folk și muzica tradițională a rușilor-lipoveni
Cultură sâmbătă, 7 februarie 2026, 17:30

„Povești din Dobrogea”: trupa Maladeț, cunoscută pentru stilul său unic care îmbină elemente de rock, folk și muzica tradițională a rușilor-lipoveni

La „Povești din Dobrogea” aducem astăzi în prim plan trupa Maladeț, cunoscută pentru stilul său unic care îmbină elemente de rock, folk...

„Povești din Dobrogea”: trupa Maladeț, cunoscută pentru stilul său unic care îmbină elemente de rock, folk și muzica tradițională a rușilor-lipoveni
Piesa de Patrimoniu: Costumul unei fetițe, decorat cu peste 100 de aplice din lut aurit
Cultură sâmbătă, 7 februarie 2026, 15:02

Piesa de Patrimoniu: Costumul unei fetițe, decorat cu peste 100 de aplice din lut aurit

În această nouă ediție a Piesei de Patrimoniu călătorim pe meleaguri dobrogene, la Callatis, în Mangalia de astăzi, pentru a afla detalii...

Piesa de Patrimoniu: Costumul unei fetițe, decorat cu peste 100 de aplice din lut aurit
Cultură sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:24

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței a ales Muzeul de Artă din Constanța pentru a-și prezenta lucrările

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței ar fi putut să aleagă orice oraș din țară pentru...

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței a ales Muzeul de Artă din Constanța pentru a-și prezenta lucrările
Cultură joi, 5 februarie 2026, 17:14

Pictorul Miron Agafiței și-a expus opera, în premieră, la Muzeul de Artă din Constanța

După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței și-a expus opera, în premieră, la Muzeul de Artă din...

Pictorul Miron Agafiței și-a expus opera, în premieră, la Muzeul de Artă din Constanța
Cultură joi, 5 februarie 2026, 10:07

Calendar istoric MINAC: 5 februarie 1924 – Filmul documentar al aventurierului Walter Wanderwell, prezentat la Cinema Arena Grand din Constanța

Pe data de 5 februarie 1924 constănțenii au  luat cu asalt Cinema Arena Grand, de pe bulevardul Ferdinand,  pentru a asista la un eveniment...

Calendar istoric MINAC: 5 februarie 1924 – Filmul documentar al aventurierului Walter Wanderwell, prezentat la Cinema Arena Grand din Constanța
Cultură marți, 3 februarie 2026, 10:25

CONSTANȚA: When Violin Meets Guitar – Metavivaldi

O seară de magie și rafinament ni se promite pe data de 11 februarie 2026, de la ora 19.00, la Centrul Jean Constantin Constanța. Atunci revine la...

CONSTANȚA: When Violin Meets Guitar – Metavivaldi