Ziua de 4 ianuarie în Constanța de altădată: Comerț, ziare și lucruri sfinte

Momente-cheie din istoria economică și spirituală a orașului tomitan petrecute într-o zi de 4 ianuarie.

Publicat de Adina Sîrbu, 4 ianuarie 2026, 12:13

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța continuă proiectul inedit intitulat „Astăzi la Constanța” cu o nouă filă de istorie: 4 ianuarie – Comerț, ziare și lucruri sfinte.

În anul 1880, la Constanța a fost înființată Camera de Comerț a Dobrogei (sub denumirea inițială de Camera de Comerț a Circumscripțiunei XV), instituție care, până în 1910, avea să includă membri din ambele județe ale provinciei, Constanța și Tulcea. De-a lungul timpului, a trecut prin numeroase transformări, iar din 1996 poartă numele de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA). La sfârșitul secolului al XIX-lea, șefia acestei Camere de Comerț era o funcție râvnită de marii oameni de afaceri stabiliți în orașul lui Ovidiu, aflat într-o continuă dezvoltare.

Pe data de 4 ianuarie 1895 a avut loc prima adunare generală a instituției din acel an. Aflăm din ziarul „Constanța” următoarele: Domnul tipograf Nicolaescu și-ar fi dat demisia din funcția de Președinte al Camerei de Comerciu, în urma votului… Nici că se potrivesce votul domniei sale alăturea cu al celorlalți membri, cari reprezintă o avere de 2–3 milioane. Deși nu era la fel de bogat ca alți membri ai Camerei, tipograful în cauză era un important reprezentant al economiei constănțene. Născut la Călărași în 1858, Dumitru (Dimitrie) Nicolaescu este înregistrat încă din 1880 cu o tipografie în orașul lui Ovidiu și nu oriunde, ci chiar în centrul urbei, în Piața Independenței, cu acces secundar din străzile Traian și Carol (astăzi Bd. Tomis).

De-a lungul timpului, la Tipografia Română Nicolaescu au fost tipărite ziarele locale „Farul Constanței”, „Sentinela Dobrogei”, „Marina” și „Dobrogea”, toate apărute în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea. Mai mult, chiar Buletinul anual al Camerei de Comerciu și Industrie (numită acum Circumscripția X), edițiile 1892–1896, au fost tipărite la tipografia sa, atât în perioada când el era președinte, cât și după aceea, când a fost înlocuit de Gebrail Frenkian. În cadrul ședinței din 4 ianuarie s-a mai luat o decizie importantă: membrii Camerei au decis „a se da în bani ajutorul țăranilor lipsiți de mijloace specifice traiului. 60.000 de lei”.

Anul 1895 este unul foarte important pentru Dobrogea și pentru Constanța: va fi inaugurat Podul Carol I peste Dunăre (pe 14 septembrie) și, nu în ultimul rând, va fi finalizată și inaugurată Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța, sfințită pe 22 mai de către episcopul Dunării de Jos, Partenie Clinceni. Legat de acest ultim eveniment, tot din ziarul „Constanța”, aflăm că pe 4 ianuarie 1895 „ultimul transport al mobilierului Catedralei Constanța, cu vasele sfinte etc., a sosit la București, de unde în curând va fi adus aici”.

Lucrările la Catedrală au început în 1883 și, din varii motive, a fost nevoie de 12 ani pentru a fi finalizate. Episcopia Constanței a fost înființată în 1923 și a avut în componență județul omonim, precum și județele Caliacra și Durostor, din Cadrilater (până în 1940).

Pe 4 ianuarie 1936, în cotidianul „Dobrogea Jună”, ziar deținut de Constantin N. Sarry, a apărut articolul „Chestia Zilei – Scuzele domnului Horia Grigorescu”, material semnat de gazetarul Matei Popescu. Dobrogea Jună ducea o campanie susținută contra acestui Grigorescu, primar al Constanței, aflat la primul mandat în perioada 20 martie 1934 – decembrie 1937. Edilului i se reproșa că nu poate gestiona problemele orașului.

Cităm un fragment din articol: În ședințele Consiliului Comunal ca și în alte împrejurări s-a făcut de multe ori observarea că starea higienică a orașului lasă de dorit și că Domnia Sa se ocupă prea mult de Mamaia, lăsând în suferință cartierele – și nu numai pe cele periferice – ale orașului propriu-zis… exagerează în zelul său pentru Mamaia.

În viziunea ziaristului de la Dobrogea Jună, primarul Grigorescu și-ar fi găsit două scuze pentru situația reclamată: Prima, că orașul este prea întins și că deci nu poate fi bine gospodărit, supravegherea edilului neputându-se face simțită pe o rază atât de întinsă… A doua, că orașul ar fi avut de încasat peste 50 de milioane de lei de la cetățeni și că din cauza răutății de plată a acestora, casa municipiului fiind în suferință, primăria n-are putința să purceadă la lucrări de folos obștesc și de necesitate imediat. Ziariștii de la Dobrogea Jună nu sunt convinși de legitimitatea acestor scuze și anunță că abia așteaptă „să îl ia în furculiță”.

În ciuda atacului din 4 ianuarie 1936, Horia P. Grigorescu a rămas în istoria orașului ca unul dintre edilii cu importante și numeroase realizări. Constănțean prin naștere, avocat prin profesie – cu un doctorat luat la Paris, deputat și chiar prefect – el s-a remarcat (în ciuda atacurilor din presă) și ca un bun administrator, care a contribuit la dezvoltarea orașului interbelic. Grație unei legi speciale, bugetul urbei a crescut după ce primăria a început să încaseze o taxă pentru produsele petrolifere exportate prin Portul Constanța, încasând anual peste 60 de milioane de lei. Cu bani în visterie, Grigorescu a investit în infrastructură, a consolidat malurile, a realizat planul cadastral al localității, a inaugurat abatorul pentru export și a reparat peste 200 de străzi. În 1940 a obținut un al doilea mandat de primar, dar a renunțat la el în luna octombrie, prin demisie.

Reclama zilei – Vizitați Salonul de Coafură de Dame Lambru, strada Carol nr. 5. Unic în aplicațiuni cu Henne Oriental, Instantannee, Lambru etc. Aplicațiunile se execută numai de către patron. Ondulațiuni cu fierul și apa. Masagiu facial și corporal cu aparate electrice. Pensatul sprâncenelor după figură. Manichiure și Pedichiure – sistem Chinois. Salonul este singurul specializat în Aranjatul Mireselor. După ultimele jurnale: Tunosori ireproșabile, bogat asortiment de peruci istorice și moderne, care se închiriază la doamne și domni. Mare stoc de diferite articole de toaletă și parfumerie (1931).

Sursă și foto: MINAC