1 ianuarie 1926 – CONSTANȚA devine, oficial, municipiu!
În urmă cu exact un secol.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 ianuarie 2026, 10:37
În urmă cu exact un secol, pe 𝟏 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟐𝟔, a intrat în vigoare Legea nr.95 pentru unificarea administrativă a statului român.
Norma a fost emisă de Parlament în baza Decretului 1972 din 13 iunie 1925 și publicată o zi mai târziu, pe 14 iunie. În urma acestei legi, 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚 𝐚 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮, un înalt rang pe care Tomisul antic îl deținuse în urmă cu aproape 18 secole, pe vremea stăpânirii romane. Statutul de municipiu se acorda la începutul secolului XX numai orașelor care, prin numărul de locuitori și importanța lor economică sau culturală, aveau o mai mare înrâurire asupra dezvoltării generale a Statului. Marele oraș-port Constanța, aflat în plină dezvoltare după încheierea Primului Război Mondial, îndeplinea cu vârf și îndesat aceste criterii.
Legea intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926 împărțea teritoriul României, din punct de vedere administrativ, în județe, iar acestea, la rândul lor, aveau în componență comune rurale și urbane. Astfel, municipiul Constanța era, în același timp, și comună urbană reședință de județ. Utilizarea termenului de „comună” a condus la apariția unor denumiri de clădiri păstrate până astăzi și care, uneori, pot ridica semne de întrebare: Cazinoul Comunal sau Palatul Comunal (fosta Primărie a orașului, astăzi sediul 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐍𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐀𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚, din Piața Ovidiu nr. 12).
Până la adoptarea Legii pentru unificare administrativă, regiunile istorice ale României Mari erau împărțite în diviziuni diferite, după modelul imperiilor sau regatelor care le-au stăpânit: 𝒋𝒖𝒅𝒆𝒕̗𝒆 – în Regatul României (Vechiul Regat, compus din Moldova, Muntenia, Oltenia și Dobrogea), 𝒛𝒆𝒎𝒔𝒕𝒗𝒆 – în Basarabia, 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒆 𝒑𝒐𝒍𝒊𝒕𝒊𝒄𝒆 – în Bucovina și 𝒄𝒐𝒎𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 – în Transilvania. Din 1926, toate aceste diviziuni capătă statutul de 𝒋𝒖𝒅𝒆𝒕̗𝒆, iar România număra nu mai puțin de 71. Provincia Dobrogea era alcătuită din patru județe: Constanța, Tulcea, Caliacra și Durostor, ultimele două făcând parte din Dobrogea de Sud, Cadrilaterul, care intrase în componența statului român încă din 1913.
În anul în care a devenit oficial municipiu, orașul Constanța avea o populație de peste 50.000 de locuitori (recensământul oficial din 1930 va consemna 59.164 de locuitori). Populația întregului județ era de aproximativ 250.000 de locuitori (253.093 la recensământul din 1930).
Odată cu dobândirea statutului de municipiu, Constanța va prelua conducerea administrativă a localităților învecinate, Brătianu și Anadolchioi, care în următorii ani vor fi integrate și transformate în cartiere ale urbei pontice. În acel moment, primarul urbei era doctorul 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐌𝐚̆𝐫𝐠𝐚̆𝐫𝐢𝐧𝐭, membru al Partidului Liberal, aflat la întâiul său mandat de edil.
Sursa/ foto – MINAC
