CNAS: Buget suplimentat pentru plata medicamentelor și serviciilor medicale
Va fi acoperit și deficitul rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.
Publicat de Adina Sîrbu, 18 decembrie 2025, 18:14
Casa Naţională Asigurări de Sănătate va putea plăti toate medicamentele, cu şi fără contribuţie personală, şi toate serviciile medicale la zi, în urma suplimentării Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate cu 1,9 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară, a declarat, joi, preşedintele instituţiei, Horaţiu-Remus Moldovan.
Potrivit acestuia, în acelaşi timp, cu un miliard de lei va fi acoperit deficitul rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.
„Aceasta este garanţia că angajatorii care au plătit concediile medicale din fonduri proprii vor primi decontarea sumelor respective. Vom ajunge astfel, în ceea ce priveşte plata concediilor medicale, de la o întârziere de trei ani (la nivelul anului trecut) la aproximativ şase luni”, a declarat şeful CNAS.
Sursă: AGERPRES