Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Doar câteva pensiuni deschise în Deltă de sărbători

Costurile mari cu încălzirea, dar și reticența turiștilor din considerente economice, printre cauze.

TULCEA: Doar câteva pensiuni deschise în Deltă de sărbători

Publicat de Adina Sîrbu, 17 decembrie 2025, 19:13

Puţine pensiuni din Delta Dunării sunt deschise în perioada sărbătorilor de iarnă, din cauza costurilor mari pe care le presupune încălzirea unităţilor de cazare, în condiţiile în care în rezervaţie nu există reţea de gaze naturale.

În schimb, în zona centrală a Rezervaţiei, în comuna Crişan, dar şi în cea continentală, în special, unele pensiuni îşi aşteaptă oaspeţii.

Preşedintele Asociaţiei Patronatelor în Turism Delta Dunării, Daniel Iluşcă, a declarat, că specificul zonei este principala atracţie a rezervaţiei pe perioada iernii.

„Toamna-iarna, apele cresc, iarba nu mai e aşa multă şi poţi să accesezi lacuri şi japşe, ghioluri care în timpul verii nici nu ţi-ai putea închipui că există pe acolo. Eşti ca un explorator, pentru că Delta iarna nu este pentru oricine. Sunt competiţii de pescuit, iar pe pescari îi vedeţi şi pe ploaie, şi pe vânt, şi pe îngheţ”, a afirmat Daniel Iluşcă.

El a explicat numărul mic al unităţilor de cazare deschise în sezonul rece prin cheltuielile foarte mari pe care trebuie să le suporte un proprietar pentru a asigura confortul oaspeţilor.

„Trebuie să-ţi poţi permite să plăteşti costuri în principal pe curent, pe încălzire. Sunt principalele costuri destul de mari care duc practic la închiderea acestor locaţii pentru că, altfel, tot ce ai câştiga pe timpul verii nu faci decât să dai nici măcar pe toată iarna. Cred că, de fapt, ai cheltui până de Revelion banii de care ai nevoie să redeschizi locaţia, în primavară”, a mai spus preşedintele APTDD.

Preşedinta Organizaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Eco-Delta Tulcea, Raluca Cacencu, a remarcat un comportament reticent al turiştilor în acest sfârşit de an în ceea ce priveşte rezervările pentru sărbătorile de iarnă.

„Rezervările vin destul de târziu şi de greoi, fiind un comportament neobişnuit faţă de anii precedenţi, în principal din considerente economice, din cauza nesiguranţei legislative şi a tuturor anunţurilor care se dau pe reţelele de socializare, în presa scrisă, pe surse, referitoare la ce modificări sau nemodificări vor fi pe salarii, pensii şi atunci oamenii sunt reticenţi în a face cheltuieli mai mari în această perioadă”, a declarat Raluca Cacencu.

Asociaţia aflată în procedură de înfiinţare include atât APTDD, cât şi instituţii publice din judeţ, inclusiv Consiliul Judeţean.

Sursă: AGERPRES

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:14

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare...

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 13:27

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat

Urmare a cercetărilor în patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:33

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a...

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:07

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane

Dunărea într-o parte, Marea Neagră în cealaltă și un oraș care pare să trăiască într-un ritm numai al lui, înconjurat de o întindere...

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 10:44

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța vă invită să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-un atelier special dedicat imaginației,...

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța