Ascultă Radio România Constanța Live

După documentarul Recorder, USR îl cheamă în Parlament pe ministrul Justiției

TVR 1 transmite miercuri, de la ora 21.00, documentarul Recorder „Justiție Capturată”.

După documentarul Recorder, USR îl cheamă în Parlament pe ministrul Justiției
Foto: TVR Info

Publicat de Adina Sîrbu, 10 decembrie 2025, 15:23

Uniunea Salvaţi România solicită prezenţa ministrului Justiţiei, Radu Marinescu, în Parlament pentru a oferi explicaţii în legătură cu mecanismele care permit inculpaţilor care au conexiuni politice să scape de răspundere penală prin tergiversarea proceselor şi prescrierea faptelor.

Cererea vine pe fondul unei investigații publicate de redacția Recorder, care documentează, cu mărturii din interiorul sistemului judiciar, modul în care câteva grupuri de influenţă ar fi ajuns să controleze actul de justiţie.

Fost ministru al Justiţiei, deputatul USR Stelian Ion susține că investigaţia confirmă avertismentele lansate încă din 2017 privind „capturarea” sistemului.

„O ţară întreagă a văzut reportajul Recorder, mărturii şi probe care arată cum funcţionează o justiţie capturată. Sunt multe chestiuni care trebuie discutate în Parlament, fără patos, cu argumente, pentru că lucrurile nu mai pot continua aşa”, a spus parlamentarul, felicitând atât realizatorii anchetei, cât şi magistraţii care au ales să vorbească public.

7 teme-cheie pentru ministrul Justiţiei

USR îi cere ministrului Radu Marinescu să explice în Parlament cum intenţionează să răspundă unor probleme considerate urgente pentru funcţionarea corectă a justiţiei, fiind identificate 7 teme principale:

  • Oligarhizarea sistemului judiciar – concentrarea puterii decizionale în mâinile unor grupuri compacte de influenţă; lipsa transparenţei în procedurile de numire şi promovare; consecinţe asupra independenţei reale a magistraţilor
  • Reţeaua informală de putere – modul în care influenţa politică şi interesele unor magistraţi ar afecta deciziile judiciare
  • Răspunderea magistraţilor – limitele actualului sistem, funcţionarea structurilor speciale de anchetare şi rolul Inspecţiei Judiciare
  • Meritocraţia în carieră – criterii de promovare, evaluări şi vulnerabilităţi ale sistemului actual
  • Repartizarea aleatorie a dosarelor – modalităţile prin care acest mecanism ar fi ocolit şi măsuri pentru corectarea deficienţelor
  • Gestionarea fondurilor din PNRR destinate justiţiei – întârzieri şi probleme în accesarea acestora
  • Necesarul de corectare al pachetului legilor justiţiei – identificarea articolelor cu efecte negative şi alinierea legislaţiei la recomandările Comisiei Europene, Comisiei de la Veneţia şi altor organisme internaţionale.

USR aminteşte că a fost scos de la guvernare în 2021 tocmai pentru că „deranja sistemul oligarhic din justiţie”. „Avem un sistem acaparat de câţiva oameni, care decid tot ce se întâmplă. Nu putem face reforme dacă edificiul se prăbuşeşte”, a adăugat Stelian Ion.

Investigația Recorder

Documentarul Recorder, rezultat al unei anchete de peste un an şi jumătate, prezintă cazuri de inculpaţi celebri achitaţi în apel după condamnări grele în primă instanţă, dosare de corupţie întârziate până la prescriere şi hotărâri definitive reevaluate pentru a elimina condamnările.

Potrivit materialului, asupra DNA planează suspiciuni privind blocarea unor anchete, iar în interiorul sistemului ar funcţiona o înţelegere tacită între o parte a magistraţilor şi factorul politic. Jurnaliştii descriu un „pact” prin care politicienii ar fi oferit legislaţie favorabilă grupurilor de influenţă din justiţie, iar acestea, la rândul lor, ar fi asigurat protecţie în dosarele sensibile.

Reportajul include mărturii despre presiuni exercitate asupra judecătorilor în dosare de mare corupţie, despre încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor şi despre marginalizarea magistraţilor care refuză să se conformeze.

Ministrul Justiţiei este aşteptat în Parlament pentru a răspunde public acuzaţiilor, într-un moment în care încrederea publică în sistemul judiciar este puternic zguduită.

TVR transmite documentarul „Justiție Capturată”

Televiziunea Română va transmite, miercuri, de la ora 21.00, pe TVR 1, documentarul Recorder, „Justiție Capturată”,

Documentarul „Justiție Capturată” este o investigație despre starea justiției din România, fenomenul prescrierilor, dar și efectele centralizării puterii la nivelul „unor magistrați care coabitează cu polticienii”.

În documentarul Recorder, au fost intervievați procurorul militar Liviu Lascu, Crin Bologa, fostul procuror-șef al DNA între perioadele Laura Codruța Kovesi si Marius Voineag, dar și un procurpr din DNA și un judecător de la Curtea de Apel, care au vorbit sub anonimat.

Claudiu Sandu, reprezentat al procurorilor în CSM, a spus că s-a ajuns ca interpretarea exagerat formală a legii să ducă la anularea probelor din dosar „pentru orice”. „Am ajuns să reinventăm Dreptul” a spus Sandu, care a afirmat că „eu nu-mi aduc aminte de o mare sentință de vinovăție în ultima vreme”.

Preşedintele Nicușor Dan, a fost asaltat pe Facebook cu mesaje în care oamenii îi cer să urmărească documentarul „Justiție capturată” şi să ia măsuri urgente.

AUDIO | Consilierii locali constănțeni au aprobat un nou împrumut pentru asigurarea încălzirii în sistem centralizat
Actualitate miercuri, 10 decembrie 2025, 16:48

AUDIO | Consilierii locali constănțeni au aprobat un nou împrumut pentru asigurarea încălzirii în sistem centralizat

Încă un împrumut pentru asigurarea încălzirii în sistem centralizat în municipiul Constanța. După cel de 50 de milioane de lei votat luna...

AUDIO | Consilierii locali constănțeni au aprobat un nou împrumut pentru asigurarea încălzirii în sistem centralizat
CONSTANȚA: Femeie moartă, găsită într-un imobil din municipiu
Actualitate miercuri, 10 decembrie 2025, 15:29

CONSTANȚA: Femeie moartă, găsită într-un imobil din municipiu

La data de 10 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați, de către Serviciul...

CONSTANȚA: Femeie moartă, găsită într-un imobil din municipiu
DIALOGURI LA ZI | Reprezentanți ai ACS Cruisers Constanța, invitați în emisiunea de astăzi
Actualitate miercuri, 10 decembrie 2025, 15:21

DIALOGURI LA ZI | Reprezentanți ai ACS Cruisers Constanța, invitați în emisiunea de astăzi

Baschetul înseamnă mai mult decât un joc. Înseamnă disciplină, muncă, caracter, prietenie și visuri construite pas cu pas. La Constanța...

DIALOGURI LA ZI | Reprezentanți ai ACS Cruisers Constanța, invitați în emisiunea de astăzi
AUDIO | Spectacolul “Vocea mea contează”, o invitație la empatie, implicare și respect pentru demnitatea umană
Actualitate miercuri, 10 decembrie 2025, 15:13

AUDIO | Spectacolul “Vocea mea contează”, o invitație la empatie, implicare și respect pentru demnitatea umană

De Ziua Internațională a Drepturilor Omului, copiii și tinerii din sistemul de protecție specială din Constanța au susținut un spectacol...

AUDIO | Spectacolul “Vocea mea contează”, o invitație la empatie, implicare și respect pentru demnitatea umană
Actualitate miercuri, 10 decembrie 2025, 14:59

AUDIO | Drepturile fundamentale ale omului, între realitate și percepții eronate

Ziua Drepturilor Omului este marcată anual în întreaga lume pe 10 decembrie, când aniversăm unul dintre cele mai inovatoare angajamente globale:...

AUDIO | Drepturile fundamentale ale omului, între realitate și percepții eronate
Actualitate miercuri, 10 decembrie 2025, 14:40

FOTO | CONSTANȚA: Lucrările la noul Spital „Mama și Copilul” progresează în ritm accelerat

Lucrările la noul corp de clădire din curtea Spitalului Județean Constanța se desfășoară în ritm alert. „Etajul 4 prinde formă, cu...

FOTO | CONSTANȚA: Lucrările la noul Spital „Mama și Copilul” progresează în ritm accelerat
Actualitate miercuri, 10 decembrie 2025, 14:38

Rusia a cucerit mai puțin de 1% din teritoriul Ucrainei în întreg anul 2025, potrivit ISW

Armata rusă a cucerit 0,77% din teritoriul ucrainean până în prezent în acest an, a anunțat miercuri Institutul pentru Studiul Războiului...

Rusia a cucerit mai puțin de 1% din teritoriul Ucrainei în întreg anul 2025, potrivit ISW
Actualitate miercuri, 10 decembrie 2025, 14:29

CN Administrația Canalelor Navigabile anunță finalizarea lucrărilor de extindere și modernizare din Portul Ovidiu

Compania   Națională  „Administrația   Canalelor   Navigabile”  S.A., în calitate de beneficiar anunță finalizarea lucrărilor din...

CN Administrația Canalelor Navigabile anunță finalizarea lucrărilor de extindere și modernizare din Portul Ovidiu