Ascultă Radio România Constanța Live

CCR discută sesizarea Înaltei Curți în legătură cu noul proiect de reformă a pensiilor magistraţilor

Noul proiect de reformă prevede creşterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani și un cuantum al pensiei de maximum 70% din ultimul salariu net încasat.

CCR discută sesizarea Înaltei Curți în legătură cu noul proiect de reformă a pensiilor magistraţilor

Publicat de Adina Sîrbu, 10 decembrie 2025, 07:16

Curtea Constituţională a Românei discută, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor.

Judecătorii de la Instanţa supremă au decis vinerea trecută, cu unanimitate de voturi, să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu noul proiect privind reforma pensiilor magistraţilor.

Magistraţii au fost convocaţi de preşedintele Instanţei supreme, Lia Savonea, pentru a-şi exprima poziţia, în cadrul Secţiilor Unite, în legătură cu noul proiect al pensiilor speciale de care beneficiază judecătorii şi procurorii. Toţi cei 102 judecători prezenţi la şedinţă au votat pentru sesizarea CCR.

Instanţa supremă a remis un comunicat de presă în care enumeră motivele pentru care consideră această lege ca fiind neconstituţională: discriminează magistraţii faţă de alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu; încalcă brutal independenţa justiţiei; elimină de facto pensia de serviciu pentru magistraţi; încalcă standardele internaţionale statuate prin jurisprudenţa CJUE şi CEDO; încalcă caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale; utilizează termeni ambigui şi neclari şi prezintă lacune normative care fac legea incompatibilă cu standardul de claritate şi previzibilitate într-un stat de drept.

De asemenea, judecătorii sunt de părere că legea atacată creează un regim juridic dezavantajos şi discriminatoriu pentru magistraţi în privinţa dreptului lor la pensie, în raport cu categorii profesionale aflate în situaţii similare sau analoage (alţi beneficiari ai unor pensii de serviciu).

În plus, în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege nu există nicio fundamentare bazată pe cifre în legătură cu impactul financiar al noii reglementări.

Potrivit ÎCCJ, „În sistemul pensiilor de serviciu, din totalul de peste 200.000 de beneficiari ai pensiilor de serviciu, 90% aparţin sistemului de apărare şi ordine publică (aproximativ 190.000 de persoane, militari, poliţişti, ofiţeri SRI, SIE, SPP, funcţionari publici cu statut special, jandarmi etc.), iar peste 10.000 aparţin celorlalte categorii profesionale (magistraţi, grefieri, funcţionari publici parlamentari, membri ai corpului diplomatic şi consular al României, personal aeronautic civil navigant şi personalul Curţii de Conturi). Pentru plata drepturilor tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu (inclusiv ale magistraţilor, dar altele decât cele ale sistemului de apărare şi ordine publică), bugetul necesar a fost de 2,2 miliarde de lei. Bugetul total alocat pentru plata pensiilor militare în 2024 a depăşit 14 miliarde de lei. Cea mai mare parte a acestei sume este alocată de MAI, cu un buget de peste 7,36 miliarde de lei, urmat de MApN cu peste 5,5 miliarde de lei şi SRI, cu peste 1,08 miliarde de lei.”

Guvernul a aprobat noul proiect de modificare a pensiilor magistraţilor, care prevede creşterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani. Cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate.

Proiectul a primit aviz negativ din partea CSM. Judecătorii şi procurorii au solicitat ca pensia lor să fie aproape la acelaşi nivel cu ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca pensia să nu fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.

Primul proiect al reformei pensiilor magistraţilor a fost declarat neconstituţional de CCR pe 20 octombrie, ca urmare a unei sesizări depuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. CCR a motivat atunci că Guvernul nu a solicitat, în intervalul de timp prevăzut de lege, aviz de la CSM, chiar dacă acesta este consultativ.

Sursă: AGERPRES

Tragedia din Timiș: Șoferul grec al microbuzului implicat în accident consumase cannabis, cocaină și alcool
Actualitate joi, 29 ianuarie 2026, 19:57

Tragedia din Timiș: Șoferul grec al microbuzului implicat în accident consumase cannabis, cocaină și alcool

Șoferul grec al microbuzului implicat în accidentul de acum două zile de la Lugoj consumase cannabis, cocaină și alcool, conform rezultatelor...

Tragedia din Timiș: Șoferul grec al microbuzului implicat în accident consumase cannabis, cocaină și alcool
TULCEA: Noul plan de tarifare pentru transportul public, aprobat de consilierii locali din municipiu
Actualitate joi, 29 ianuarie 2026, 19:35

TULCEA: Noul plan de tarifare pentru transportul public, aprobat de consilierii locali din municipiu

Azi, consilierii locali din municipiul Tulcea au votat noul plan de tarifare pentru transportul public.  Directorul Societății Transport Public...

TULCEA: Noul plan de tarifare pentru transportul public, aprobat de consilierii locali din municipiu
FOTO-VIDEO | Dezbatere tensionată la Lumina pe tema proiectului de înființare a unui depozit de deșeuri
Actualitate joi, 29 ianuarie 2026, 18:45

FOTO-VIDEO | Dezbatere tensionată la Lumina pe tema proiectului de înființare a unui depozit de deșeuri

Primăria comunei Lumina vrea să permită unei firme private să amenajeze un depozit imens de deșeuri. Proiectul este contestat vehement de...

FOTO-VIDEO | Dezbatere tensionată la Lumina pe tema proiectului de înființare a unui depozit de deșeuri
Adriana Arghirescu este noul viceprimar al municipiului Constanța
Actualitate joi, 29 ianuarie 2026, 18:05

Adriana Arghirescu este noul viceprimar al municipiului Constanța

Adriana Arghirescu este noul viceprimar al municipiului Constanța. Lider al consilierilor liberali, Adriana Arghirescu devine prima femeie care...

Adriana Arghirescu este noul viceprimar al municipiului Constanța
Actualitate joi, 29 ianuarie 2026, 17:20

CONSTANȚA: Controversatul PUZ cu blocuri de până la 24 de etaje în fosta bază RATC a trecut de votul consilierilor

PUZ-ul controversat, inițiat de Cambela Prod SRL, cu blocuri de până la 24 de etaje în fosta bază RATC, a fost votat în Consiliul Local, în...

CONSTANȚA: Controversatul PUZ cu blocuri de până la 24 de etaje în fosta bază RATC a trecut de votul consilierilor
Actualitate joi, 29 ianuarie 2026, 16:42

CONSTANȚA: Consilierii AUR cer suspendarea parțială a hotărârii privind taxele și impozitele locale

Grupul consilierilor AUR solicită suspendarea în parte a hotărârii Consiliului Local Constanța privind stabilirea taxelor și impozitelor locale...

CONSTANȚA: Consilierii AUR cer suspendarea parțială a hotărârii privind taxele și impozitele locale
Actualitate joi, 29 ianuarie 2026, 14:49

DIALOGURI LA ZI | Primarul municipiului Constanța. Prioritățile administrației locale pentru 2026

După un an în care scena politică și economică a fost zguduită din temelii, 2026 a venit cu taxe și impozite aproape dublate, dar și cu ger...

DIALOGURI LA ZI | Primarul municipiului Constanța. Prioritățile administrației locale pentru 2026
Actualitate joi, 29 ianuarie 2026, 14:39

CONSTANȚA: Trei autoturisme furate și dezmembrate, în valoare de 320.000 de euro, depistate în port

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu ofițeri Frontex, au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în...

CONSTANȚA: Trei autoturisme furate și dezmembrate, în valoare de 320.000 de euro, depistate în port