Ascultă Radio România Constanța Live

Nicușor Dan: Legea privind combaterea extremismului – trimisă la reexaminare; riscăm amplificarea tensiunilor

Potrivit cererii președintelui, statul român trebuie să acționeze cu fermitate pentru a preveni și pentru a combate incitarea la ură, la xenofobie, la discriminare de orice fel.

Nicușor Dan: Legea privind combaterea extremismului – trimisă la reexaminare; riscăm amplificarea tensiunilor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 decembrie 2025, 07:58

Legea privind combaterea extremismului a fost trimisă la reexaminare de către președintele Nicușor Dan, acesta apreciind că actuala formă a actului normativ ar putea duce la ‘amplificarea tensiunilor’.

‘Am transmis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică OUG 31/2002 privind combaterea extremismului. Statul român are datoria de a acționa ferm împotriva urii, xenofobiei și incitării la discriminare. Totuși, această datorie poate fi îndeplinită doar prin legi clare, previzibile și echilibrate. În caz contrar, riscăm efectul opus, amplificarea tensiunilor într-o societate deja polarizată și adâncirea neîncrederii în instituțiile statului’, a scris pe Facebook șeful statului.

El subliniază că, în forma actuală, legea este insuficient de clară în definirea unor infracțiuni.

‘Unele articole pot fi interpretate abuziv, ceea ce ar putea transforma în infractori persoane fără legătură cu extremismul. De exemplu, noua lege prevede pedepse cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru distribuirea oricărui material care conține idei xenofobe, fără a face diferența între materiale de propagandă extremistă și opere literare sau texte istorice. România are nevoie atât de fermitate, cât și de echilibru. Ambele sunt esențiale pentru apărarea democrației’, adaugă președintele.

Potrivit cererii președintelui, statul român trebuie să acționeze cu fermitate pentru a preveni și pentru a combate incitarea la ură, la xenofobie, la discriminare de orice fel.

‘Dacă nu o face însă într-o manieră echilibrată, efectul va fi contrar. Societatea românească este puternic polarizată, încrederea în autoritățile statului este redusă și orice acțiune a statului care se referă în mod dezechilibrat la această polarizare crește tensiunea socială și neîncrederea în autorități. Legea trimisă la promulgare nu îndeplinește condițiile de previzibilitate în ceea ce privește chiar conținutul constitutiv al infracțiunilor pe care le instituie. Operează cu categorii juridic penale insuficient definite, care pot duce la interpretări neunitare și chiar abuzive’, arată șeful statului.

Acesta abordează faptul că legea încadrează ca infracțiune transmiterea oricăror materiale care conțin idei antisemite sau xenofobe, inclusiv opere clasice.

‘Literatura clasică românească sau străină cuprinde numeroase opere care conțin idei xenofobe (Ion Budai-Deleanu, Nicolae Filimon, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mihai Eminescu, William Shakespeare, Christopher Marlowe, Walter Scott, Charles Dickens, Joseph Conrad). Cele două norme citate încadrează ca infracțiune, pedepsită cu închisoare de la unul la cinci ani, transmiterea unor astfel de opere’, spune Nicușor Dan.

De asemenea, el susține că legea încadrează ca infracțiune aderarea la o organizație cu caracter legionar, fără să definească precis noțiunea.

‘Una este o organizație care își propune glorificarea Mișcării Legionare și alta este o asociație care se ocupă de promovarea mișcării de rezistență anticomunistă din Munții Făgăraș, unde o parte dintre luptători făcuseră parte din Mișcarea Legionară, sau o asociație care se ocupă de memoria închisorilor comuniste, unde au fost întemnițați și membri ai Mișcării Legionare, sau o asociație care își propune promovarea operei științifice a lui Mircea Eliade, care a avut și scrieri cu caracter legionar. Este necesar ca legea să definească ce este o organizație cu caracter legionar, pentru care prevede ca infracțiune, pedepsită cu închisoare de la trei la zece ani, apartenența la o astfel de organizație’, detaliază șeful statului.

Totodată, el evocă neclaritatea sintagmei ‘cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea unor organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe’, din mai multe perspective.

‘Nu este clar ce este o organizație legionară. Una este Mișcarea Legionară însăși sau o organizație de glorificare a acesteia, alta este o asociație de promovare a rezistenței din Munții Făgăraș sau a memoriei închisorilor comuniste. În al doilea rând, nu este clar ce înseamnă noțiunea de conducere a unei astfel de organizații. Conducerea națională sau conducerea locală? Formalizată prin înscrierea în registre sau de notorietate publică?’, adaugă președintele în cererea de reexaminare.

Sursa – Agerpres

Ședința CSAT s-a încheiat
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 19:50

Ședința CSAT s-a încheiat

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima...

Ședința CSAT s-a încheiat
„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:27

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța

Șase căței de la Adăpostul public din Constanța au fost astăzi în centrul atenției, în cadrul unei activități desfășurate în Parcul...

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:18

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional

Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat...

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:27

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară

Consiliul Local Năvodari a fost convocat în ședință ordinară, marți, 27 octombrie. Pe ordinea de zi sunt 38 de proiecte de hotărâre, cele...

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:26

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia

Un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care europarlamentara Diana...

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:50

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă

Astăzi, 22 octombrie, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari- Compartimentul Siguranță Rutieră au fost...

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:22

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural

Jandarmii constănțeni au fost solicitați să intervină astăzi, în două locații din municipiul Constanța, ca urmare a unor apeluri 112 ce...

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE

Curtea Constituțională a României a stabilit joi că a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament în...

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE