Ascultă Radio România Constanța Live

Cresc temperaturile în Dobrogea și pe litoral

Vremea devine mai caldă decât în mod obișnuit.

Cresc temperaturile în Dobrogea și pe litoral

Publicat de Adina Sîrbu, 2 decembrie 2025, 07:25

În Dobrogea, vremea se încălzește săptămâna aceasta, dar revin ploile.

Potrivit prognozei ANM, temperaturile vor crește treptat în regiune și vor ajunge la 12 – 14 grade, iar precipitaţii vor apărea în special către finalul acestei săptămâni. Ulterior, până pe 11 decembrie, valorile termice nu vor mai trece de 10 grade ziua, cu minime de 4…6 grade noaptea. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în 4 decembrie, în 6-8 decembrie şi după 13 decembrie.

Astăzi, cerul va fi variabil, vântul va sufla moderat, maximele termice vor fi cuprinse între 9 și 12 grade, iar minimele nocturne, între 2 și 7 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

Miercuri, vremea devine mai caldă decât normalul datei din calendar, cu valori maxime de 11-14 grade, dar cerul se acoperă de nori și sunt așteptate ploi slabe. Minimele nocturne vor fi cuprinse între 5 și 10 grade.

Temperaturile scad, în Dobrogea, până la 11 grade Celsius. Vremea va fi foarte rece pentru această perioadă din an
Meteo miercuri, 29 aprilie 2026, 22:01

Temperaturile scad, în Dobrogea, până la 11 grade Celsius. Vremea va fi foarte rece pentru această perioadă din an

Vremea va deveni deosebit de rece, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de joi, când temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 11...

Temperaturile scad, în Dobrogea, până la 11 grade Celsius. Vremea va fi foarte rece pentru această perioadă din an
Scad temperaturile și se adună norii, în Dobrogea și pe litoral
Meteo miercuri, 29 aprilie 2026, 07:27

Scad temperaturile și se adună norii, în Dobrogea și pe litoral

O informare meteorologică de răcire accentuată a vremii intră astăzi în vigoare. Până sâmbătă, meteorologii anunță temperaturi cu până...

Scad temperaturile și se adună norii, în Dobrogea și pe litoral
Vreme rece și închisă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo marți, 28 aprilie 2026, 22:22

Vreme rece și închisă, în Dobrogea și pe litoral

Întreaga țară se va afla, de miercuri și până duminică, sub o informare meteorologică de răcire accentuată a vremii și precipitații....

Vreme rece și închisă, în Dobrogea și pe litoral
Vremea va fi rece în Dobrogea, cu cel mult 18 grade Celsius în aer. În zilele ce urmează scad temperaturile și va ploua
Meteo marți, 28 aprilie 2026, 06:42

Vremea va fi rece în Dobrogea, cu cel mult 18 grade Celsius în aer. În zilele ce urmează scad temperaturile și va ploua

Vremea va fi mai rece decât normalul perioadei, marți, în Dobrogea, cu o maximă termică de 18 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul...

Vremea va fi rece în Dobrogea, cu cel mult 18 grade Celsius în aer. În zilele ce urmează scad temperaturile și va ploua
Meteo luni, 27 aprilie 2026, 22:06

Vremea va fi mai rece decât normalul perioadei, în Dobrogea și pe litoral

Vremea va fi mai rece decât normalul perioadei, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de marți, când temperaturile maxime vor fi...

Vremea va fi mai rece decât normalul perioadei, în Dobrogea și pe litoral
Meteo luni, 27 aprilie 2026, 07:18

Se răcește vremea, în Dobrogea și pe litoral, iar de la mijlocul săptămânii revin ploile

Vremea se va răci accentuat în jumătatea de sud a ţării, luni, potrivit prognozei ANM, iar vântul va mai avea intensificări în cursul zilei...

Se răcește vremea, în Dobrogea și pe litoral, iar de la mijlocul săptămânii revin ploile
Meteo duminică, 26 aprilie 2026, 08:55

Vreme caldă, dar instabilă și cu vânt puternic, în Dobrogea și pe litoral

Întreaga țară este astăzi sub avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu de intensificări ale vântului, valabile până la ora 21.00. Potrivit...

Vreme caldă, dar instabilă și cu vânt puternic, în Dobrogea și pe litoral
Meteo sâmbătă, 25 aprilie 2026, 07:40

Vremea va fi în general frumoasă și caldă în Dobrogea și pe litoral

Și sâmbătă, în Dobrogea, vremea va fi în general frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu o...

Vremea va fi în general frumoasă și caldă în Dobrogea și pe litoral