Ascultă Radio România Constanța Live

Ministrul Mediului: Peste 1.000 de terenuri din zona de coastă au ajuns în proprietate privată

Pentru „absolut toate” imobilele din zona costieră aflate în proprietate privată va trebui cerută în instanţă revendicarea dreptului de proprietate publică.

Ministrul Mediului: Peste 1.000 de terenuri din zona de coastă au ajuns în proprietate privată

Publicat de Adina Sîrbu, 27 noiembrie 2025, 14:47

Peste o mie de imobile din zona costieră se află în proprietate privată, iar autorităţile vor face demersuri în instanţă pentru revendicarea dreptului de proprietate publică, a anunţat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute, joi, la Palatul Victoria, 

Ea a menţionat că, pe parcursul ultimilor 25 de ani, terenuri care ar fi trebuit să fie proprietatea publică a statului au ajuns, „prin diverse tertipuri”, în proprietate privată. Diana Buzoianu a comparat situaţia cu scenariul unui film din Vestul sălbatic.

„Dintre cele 2.131 de imobile identificate în unităţile administrativ teritoriale din zona costieră, 1.033 de imobile sunt în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice – aproape jumătate din imobile. Suprafeţele sunt mult mai mici. Pe aceste suprafeţe, cu 1.033 de imobile identificate, sunt peste 4.000 de construcţii care au fost ridicate: începând de la case micuţe de un singur etaj până la hoteluri sau blocuri. Cum s-a ajuns ca aceste terenuri să fie din proprietate publică a statului în proprietate privată? Ele trebuia să fie întabulate, trebuia să fie făcut un cadastru de către Apele Române, lucru care nu s-a întâmplat”, a spus Buzoianu.

Ea a explicat că toate aceste transferuri de proprietate s-au realizat în baza unor hotărâri de consiliu local, care au stabilit „de pe o zi pe alta” că terenurile respective, care făceau parte din zona costieră, nu erau proprietate publică a statului, ci proprietate publică a primăriilor.

„Primăriile au dat hotărâri de consiliu local prin care, pur şi simplu, au stabilit că acele proprietăţi sunt proprietate publică a statului, a UAT-ului. După ce au făcut acest lucru, au mai dat încă o hotărâre de consiliu local, să trimită din proprietatea publică a UAT-urilor în proprietate privată a primăriilor. Iar de acolo au început să vândă terenurile respective. Acest lucru s-a făcut, totuşi, cu încălcarea legislaţiei, din punctul nostru de vedere, pentru că introducerea, scoaterea proprietăţii publice a statului – să o trimitem în proprietate publică a UAT-urilor – ar fi trebuit să fie făcută cu hotărâre de guvern. În ultimii 25 de ani nu există hotărâre de guvern care să fi avut acest obiect”, a subliniat Buzoianu.

Ea a menţionat că, în continuare, va fi necesară o „muncă susţinută”, desfăşurată pe parcursul mai multor ani, pentru reglementarea situaţiei.

„Deja au început procesele şi Apele Române au început să îşi ceară în instanţă revendicarea terenurilor respective. Va trebui să fie demarată de urgenţă delimitarea domeniului public din zona costieră. Asta înseamnă că Apele Române, ARBDD (Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării), ANCPI (Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară), Ministerul Finanţelor vor trebui să demareze acest proiect, astfel încât toate zonele respective să fie încadrate cadastral corect. Va trebui să fie identificată faleza şi linia plajei, care va fi făcută printr-un studiu separat”, a spus ea.

De asemenea, pentru „absolut toate” imobilele care astăzi sunt în proprietate privată va trebui să fie cerută în instanţă revendicarea dreptului de proprietate publică, a adăugat ea.

„Va trebui să fie cerute pentru absolut toate imobilele care astăzi sunt în proprietate privată – deşi ele se află de drept pe zona costieră – va trebui să fie cerută în instanţă revendicarea dreptului de proprietate publică. Deja a început acest proiect. Sunt mai multe procese care au început. Sperăm că vor fi şi câştigate, pentru că dreptatea trebuie să fie făcută în instanţă. Apoi, toate aceste litigii trebuie să fie de urgenţă trecute în Cartea Funciară, astfel încât să ne asigurăm că pe aceste terenuri nu o să se mai construiască în continuare, pe lângă cele 4.000 de construcţii”, a mai spus ministrul Mediului.

Diana Buzoianu a invocat articolul 136 din Constituţie, conform căruia plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice ale platoului continental fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

„În fapt, ce s-a întâmplat în ultimii 25 de ani este, practic, scenariul unui film din Vestul sălbatic. Timp de 25 de ani, prin complicitatea tuturor autorităţilor, terenuri care ar fi trebuit să fie proprietatea publică a statului au ajuns, prin diverse tertipuri, să fie proprietate privată. Aşa am ajuns să nu avem nici PUZ-uri aprobate în majoritatea cazurilor din zonele de litoral. Aşa au ajuns să fie construcţii, şi ilegale, realizate aproape pe toate plajele. Aşa am ajuns să se vândă la bucată faleze din România. Nu mai merge în acest fel”, a mai afirmat ea.

Buzoianu a declarat că raportul privind situaţia proprietăţilor din zona costieră „a stat la sertar” în ultimii trei ani. Pe parcursul ultimei luni au avut loc trei şedinţe extraordinare şi au fost analizate „mii de documente”, iar săptămâna trecută a fost aprobat documentul, a mai precizat ea.

„Am aprobat săptămâna trecută raportul oficial care constată ilegalităţile care au fost făcute în ultimii ani de zile. Sigur, sfera penală va fi de atribuţia altor autorităţi, concluziile vor trebui să fie luate în instanţă. În 2022, în urma unui scandal uriaş naţional, prin care practic s-a scos la iveală un caz de corupţie prin care o bucată din faleză ajunsese proprietate privată, s-a creat prin ordinul premierului un grup interministerial – Ministerul Mediului avea coordonarea acestui grup – şi trebuia să arate dacă acea situaţie punctuală de corupţie este o situaţie excepţională sau era generalizată”, a adăugat Buzoianu.

Sursă: AGERPRES

FOTO | Două motoare de ambarcațiune căutate de autoritățile din Suedia, depistate de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă
Actualitate luni, 24 august 2026, 12:19

FOTO | Două motoare de ambarcațiune căutate de autoritățile din Suedia, depistate de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

În data de 20 august 2026, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, împreună cu colegi din...

FOTO | Două motoare de ambarcațiune căutate de autoritățile din Suedia, depistate de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă
AUDIO | În ce condiții ar putea fi reluată greva generală din sistemul sanitar
Actualitate luni, 24 august 2026, 12:00

AUDIO | În ce condiții ar putea fi reluată greva generală din sistemul sanitar

Forma recentă a proiectului Legii salarizării îi nemulțumește pe sindicaliștii din sistemul sanitar. Aceștia avertizează că sunt gata să...

AUDIO | În ce condiții ar putea fi reluată greva generală din sistemul sanitar
MANGALIA: Legitimațiile de transport pentru elevi sunt eliberate începând de astăzi
Actualitate luni, 24 august 2026, 11:06

MANGALIA: Legitimațiile de transport pentru elevi sunt eliberate începând de astăzi

De astăzi, la Mangalia, sunt eliberate legitimațiile de transport pentru elevi. Viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Mangalia, Paul...

MANGALIA: Legitimațiile de transport pentru elevi sunt eliberate începând de astăzi
AUDIO | La nivelul județului Constanța au fost construite mai multe locuințe maxim protejate destinate persoanelor cu dizabilități
Actualitate luni, 24 august 2026, 10:46

AUDIO | La nivelul județului Constanța au fost construite mai multe locuințe maxim protejate destinate persoanelor cu dizabilități

Unul dintre cele mai mari proiecte de reformare a sistemului de asistență pentru persoanele adulte cu dizabilitități din România a ajuns la...

AUDIO | La nivelul județului Constanța au fost construite mai multe locuințe maxim protejate destinate persoanelor cu dizabilități
Actualitate luni, 24 august 2026, 10:14

CONSTANȚA: Mai multe locuri de joacă, verificate de inspectorii CJPC

În cadrul acțiunilor desfășurate săptămâna trecută, comisarii CJPC Constanța au verificat 14 locuri de joacă, unde au fost constatate...

CONSTANȚA: Mai multe locuri de joacă, verificate de inspectorii CJPC
Actualitate luni, 24 august 2026, 09:49

TULCEA: Apel pentru donatorii de sânge, pe fondul scăderii rezervelor

Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) din Tulcea a făcut, luni dimineața, pe o rețea socială, apel la donatorii de sânge pentru a acoperi...

TULCEA: Apel pentru donatorii de sânge, pe fondul scăderii rezervelor
Actualitate luni, 24 august 2026, 08:38

UPDATE | MApN: Dronă detectată în zona Târgu Bujor din județul Galați

UPDATE Referitor la drona detectată în dimineața zilei de luni, 24 august, MApN precizează că elicopterul IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene...

UPDATE | MApN: Dronă detectată în zona Târgu Bujor din județul Galați
Actualitate duminică, 23 august 2026, 21:12

MApN: Fragment de dronă Gerbera, cu încărcătură explozivă, descoperit în mare la Gura Portiței

Duminică, 23 august, o echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române s-a deplasat, la bordul unei nave a Gărzii de...

MApN: Fragment de dronă Gerbera, cu încărcătură explozivă, descoperit în mare la Gura Portiței