Ascultă Radio România Constanța Live

Parlament: Hotărârea pentru aprobarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării a fost adoptată

Au fost înregistrate 314 voturi 'pentru', 43 'împotrivă' și 3 abțineri.

Parlament: Hotărârea pentru aprobarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării a fost adoptată

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 noiembrie 2025, 17:09

Parlamentul a adoptat, miercuri, în ședință comună, Hotărârea pentru aprobarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030.

Au fost înregistrate 314 voturi ‘pentru’, 43 ‘împotrivă’ și 3 abțineri.

Președintele Nicușor Dan s-a referit, miercuri, la prezentarea Strategiei Naționale de Apărare în Parlament, la amenințările prezentate în strategie.

‘Vedem în mai multe locuri, inclusiv în proximitatea noastră, atacuri la infrastructura critică’, a afirmat el.

În acest context, Nicușor Dan a evocat ‘războiul de lângă noi și războiul hibrid pe care Rusia îl desfășoară împotriva României și împotriva multor țări europene, atacuri cibernetice, campanii coordonate de dezinformare și consecința acestor presiuni asupra democrației și asupra statului de drept’.

Totodată, a arătat el, o amenințare menționată în Strategia Națională de Apărare este corupția.

* Procesul de elaborare a strategiei a avut un puternic caracter interinstituțional, la acesta contribuind toate instituțiile cu atribuții în domeniul securității și apărării, precum și reprezentanți/formatori de opinie ai societății civile, ai think-tank-urilor și ai mediului academic. Proiectul consolidat al strategiei a fost pus în transparență publică, fiind prima Strategie Națională de Apărare a Țării care a parcurs și această etapă, se arată în documentul prezentat Birourilor reunite ale Parlamentului.

Totodată, se mai arată în document, strategia exprimă viziunea unei Românii moderne și sigure, care se bucură de pace și de avantajele ei unice, un stat construit în jurul cetățenilor săi, în serviciul drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora, cu instituții moderne, transparente și integre, orientate exclusiv către slujirea binelui public.

Conceptul-cheie al strategiei este independența solidară, ca exigență strategică și imperativ de acțiune, pe componentele de securitate și diplomație, se adaugă în document. Astfel, în lumina acestui concept, pe fondul celui mai dificil context internațional de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial, România alege să răspundă provocărilor actuale de securitate, urmărindu-și interesele naționale în deplină solidaritate cu partenerii și aliații săi.

În Capitolul 1 – ‘Principiile Strategiei de apărare’ se prezintă viziunea României privind asigurarea securității naționale într un mediu global, marcat de instabilitate conflicte și competiție strategică, se definește conceptul cheie de independență solidară ca autonomie strategică exercitată în deplină solidaritate cu partenerii și aliații NATO și UE și se enumără valorile fundamentale – statul de drept, democrația, libertățile cetățenești, responsabilitatea instituțională, pragmatismul, eficiența, predictibilitatea și onestitatea.

Capitolul 2 – ‘Evaluarea contextului global de securitate’ analizează tendințele majore până în 2030 și evidențiază provocările regionale cu impact asupra României (agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, instabilitatea din regiunea Mării Negre și Balcanilor de Vest, tensiunile politico-militare, riscurile hibride și cibernetice, efectele economice ale războaielor comerciale și ale tranziției energetice.

În Capitolul 3, ‘Amenințări și riscuri la adresa statului și cetățeanului român. Vulnerabilități și oportunități’, sunt identificate amenințările directe, evaluate riscurile interne și evidențiate oportunitățile – consolidarea rolului României în NATO și UE, modernizarea Apărării, dezvoltarea industriei de apărare, inovarea tehnologică, potențialul energetic și poziționarea strategică în regiune.

La Capitolul 4 – ‘Interese și obiective naționale de apărare și securitate’ sunt definite interesele naționale de securitate precum apărarea suveranității și integrității teritoriale, protejarea cetățeanului, reziliența instituțiilor, consolidarea democrației, prosperitatea economică, securitatea energetică și alimentară și sunt stabilite obiectivele strategice – creșterea capacității de apărare și a pregătirii pentru situații de criză, întărirea coeziunii sociale și a rezilienței naționale, consolidarea rolului României în NATO și UE și în parteneriatele strategice, securizarea frontierelor, infrastructurii critice și spațiului cibernetic.

Capitolul 5 – ‘Direcție de acțiune pentru asigurarea securității naționale și apărării României’ prevede, printre altele, modernizarea și dezvoltarea Armatei României, consolidarea sistemului național de management al crizelor, întărirea ordinii publice și combaterii criminalității, securitatea economică energetică alimentară și a lanțurilor de aprovizionare.

În ultimul capitol, ‘Considerații finale’, strategia reiterează angajamentul statului român față de securitatea națională, protejarea cetățeanului și consolidarea participării active în cadrul NATO și UE, subliniază importanța unei abordări integrate și a mobilizării tuturor instituțiilor statului și societății pentru a răspunde provocărilor de securitate și confirmă caracterul adaptabil și prospectiv al strategiei, orientat spre siguranță, prosperitate și stabilitate pe termen lung.

Sursa – Agerpres

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:33

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a...

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:07

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane

Dunărea într-o parte, Marea Neagră în cealaltă și un oraș care pare să trăiască într-un ritm numai al lui, înconjurat de o întindere...

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane
Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 10:44

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța vă invită să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-un atelier special dedicat imaginației,...

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța
Județul TULCEA: Beat și fără permis, prins la volan de polțiști
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 09:47

Județul TULCEA: Beat și fără permis, prins la volan de polțiști

La data de 28 mai 2026, în jurul orei 22:40, polițiștii au identificat în trafic, pe o stradă din localitatea Mahmudia, un tânăr în vârstă...

Județul TULCEA: Beat și fără permis, prins la volan de polțiști
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 09:35

Nadia Comăneci va fi decorată sâmbătă de preşedintele Nicuşor Dan

Marea gimnastă Nadia Comăneci va fi decorată sâmbătă de preşedintele Nicuşor Dan cu Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad...

Nadia Comăneci va fi decorată sâmbătă de preşedintele Nicuşor Dan
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 08:04

Triatlonul H3RO Mamaia vine și cu restricții de circulație

Stațiunea Mamaia devine, în ultimul weekend din luna mai, gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente sportive de pe litoral. În perioada...

Triatlonul H3RO Mamaia vine și cu restricții de circulație
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 07:02

Sanda Țăranu, una dintre figurile emblematice ale televiziunii, a murit la vârsta de 87 de ani

Timp de aproape 40 de ani, Sanda Țăranu a fost una dintre cele mai recognoscibile figuri ale TVR, într-o perioadă în care crainicii de...

Sanda Țăranu, una dintre figurile emblematice ale televiziunii, a murit la vârsta de 87 de ani
Actualitate vineri, 29 mai 2026, 21:26

Dronă căzută la Galați/ Predoiu anunță că ofițerii criminaliști au încheiat cercetarea la fața locului

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat vineri seară că, în cazul dronei care a lovit un bloc de locuințe la Galați, ofițerii...

Dronă căzută la Galați/ Predoiu anunță că ofițerii criminaliști au încheiat cercetarea la fața locului