Ascultă Radio România Constanța Live

Executivul pregăteşte al treilea pachet de reformă: restructurări la nivel central şi local

Marți, o nouă ședință a coaliției, pe tema pensiilor magistraților și pachetului de relansare economică, reforme amânate în ultimele luni.

Executivul pregăteşte al treilea pachet de reformă: restructurări la nivel central şi local

Publicat de Adina Sîrbu, 17 noiembrie 2025, 09:01

Cel de-al treilea pachet de măsuri fiscale, ce vizează atât administraţia centrală şi locală, va fi prezentat public săptămâna aceasta, a anunțat premierul Ilie Bolojan, care spune că măsurile includ reduceri de personal şi de cheltuieli.

Actul normativ va fi adoptat tot prin angajarea răspundării Guvernului în Parlament și ar putea fi aplicat de la 1 ianuarie 2026.

Redimensionarea aparatului administrativ va fi implementată treptat pe perioada anului viitor, a afirmat şeful Executivului. Astfel, în administrația locală, plecările din sistem vor avea loc gradual, iar numărul de angajați va fi calculat după o formulă care ține cont de numărul de locuitori.

Premierul a explicat că în administrația centrală se va face o reducere cu circa 10% a fondului de salarii și se va opera transfer de competențe către administrația publică locală.

Ilie Bolojan a precizat că marți va avea loc o ședință a coaliției de guvernare, în care se va discuta și despre pensiile magistraților și despre pachetul de relansare economică, două reforme amânate în ultimele luni.

Disponibilizarile se vor face doar în urma unor concursuri, a subliniat și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Estimările arată că aproximativ 13.000 de angajaţi din administraţia locală vor fi afectaţi, în timp ce 700 de primării vor rămâne neafectate de aceste decizii.

Ministrul a mai spus că aplicarea măsurilor de reformă în administraţie va avea un impact financiar ce poate ajunge la 4,5 miliarde de lei, din care 1,7 miliarde provin din administraţia locală. În administraţia centrală, se estimează diminuarea cheltuielilor salariale cu aproximativ 10 procente prin reducerea sporurilor şi a posturilor.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că, lunar, în medie, încasările din TVA au crescut cu peste 10% față de începutul anului, iar celelalte măsuri produc deja efecte vizibile.

Efectele măsurilor de corecție se văd deja: în octombrie, cheltuielile de personal din sectorul public (aproximativ 13–14 miliarde de lei pe lună) au scăzut cu 500 de milioane. Reducerea unor sporuri, măsurile aplicate în Educație și limitarea fondurilor europene utilizate pentru salarii sunt măsuri care au deja efect. Este nevoie să continuăm reducerea cheltuielilor, iar un capitol esențial este reforma administrației – atât centrală, cât și locală. Săptămâna viitoare (aceasta, n. red.) vom pune în transparență pachetul privind administrația, care nu vizează doar reducerea cheltuielilor, ci și o reformă a descentralizării, responsabilizând primăriile și creând un mecanism care obligă primarii să devină factori de dezvoltare.

Sursă: RRA

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca