Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Lucrările la pietonalul de pe strada Ștefan cel Mare ar putea fi terminate anul viitor

Primăria Constanța anunță că licitația de desemnare a noului constructor pentru restul lucrărilor la pietonalul Ștefan cel Mare va fi organizată în perioada următoare.

CONSTANȚA: Lucrările la pietonalul de pe strada Ștefan cel Mare ar putea fi terminate anul viitor

Publicat de Adina Sîrbu, 13 noiembrie 2025, 08:38

Fântânile din zona pietonală a străzii Ștefan cel Mare, din centrul municipiului Constanța, ar putea fi pornite anul viitor, când este preconizată finalizarea lucrărilor la întregul proiect.

Cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, lucrările din cadrul proiectului au început în 2021 și aveau ca termen inițial de finalizare anul 2023.

La începutul lui 2024, însă, contractul cu vechiul antreprenor general a fost reziliat, ceea ce a dus la întârzieri în derularea proiectului.

Potrivit Primăriei Constanța, cea mai mare parte a lucrărilor a fost deja finalizată, însă pentru restul intervențiilor este nevoie de desemnarea unui nou constructor.

Primarul Vergil Chițac a explicat că procedura a fost una complexă, fiind necesară implicarea dirigintelui de șantier pentru a evalua exact stadiul lucrărilor.

A fost laborios, pentru că a trebuit să discutăm și să-l implicăm și pe dirigintele de șantier, să vedem exact care este restul de lucrări neefectuate, să stabilim ce lucrări s-au efectuat, ce nu s-a efectuat, să vedem devizul, ce lucrări s-au efectuat cu cercetare de piață. Am terminat lucrul ăsta, am ridicat pe SICAP, acum așteptăm să se facă licitația, după ce se face licitația atribuim și terminăm anul viitor și restul de lucrări.

Astfel, după finalizarea procedurii de licitație și atribuirea contractului, autoritățile estimează că restul lucrărilor de pe strada Ștefan cel Mare vor fi finalizate în 2026.

Printre lucrările care mai sunt de executat se numără pornirea fântânilor arteziene de pe strada Ștefan cel Mare, a panourilor informative, dar și a amplasarea băncilor inteligente, precum și trasarea marcajelor rutiere.

Detalii și opiniile constănțenilor au fost consemnate de Adrian Băncilă.

Redactor: Adrian Băncilă

Din cauza numărului mare de infecții respiratorii, Spitalul Județean Constanța ia mai multe măsuri temporare. Printre acestea se numără limitarea programului de vizită
Actualitate joi, 8 ianuarie 2026, 17:26

Din cauza numărului mare de infecții respiratorii, Spitalul Județean Constanța ia mai multe măsuri temporare. Printre acestea se numără limitarea programului de vizită

Având în vedere creșterea numărului de infecții respiratorii acute, inclusiv a cazurilor de gripă, precum și riscul crescut de transmitere în...

Din cauza numărului mare de infecții respiratorii, Spitalul Județean Constanța ia mai multe măsuri temporare. Printre acestea se numără limitarea programului de vizită
La nivelul județului CONSTANȚA a fost instituit un comandament de monitorizare și intervenție, 24 de ore din 24
Actualitate joi, 8 ianuarie 2026, 17:12

La nivelul județului CONSTANȚA a fost instituit un comandament de monitorizare și intervenție, 24 de ore din 24

Având în vedere condițiile meteo actuale și prognoza pentru perioada următoare, a fost instituit un comandament de monitorizare și...

La nivelul județului CONSTANȚA a fost instituit un comandament de monitorizare și intervenție, 24 de ore din 24
CONSTANȚA: În acest an a fost reintrodusă taxa de 200 de lei/an pentru utilizarea domeniului public
Actualitate joi, 8 ianuarie 2026, 16:59

CONSTANȚA: În acest an a fost reintrodusă taxa de 200 de lei/an pentru utilizarea domeniului public

De la 1 ianuarie, taxele și impozitele locale din Constanța au crescut considerabil, fapt care a stârnit numeroase reacții din partea...

CONSTANȚA: În acest an a fost reintrodusă taxa de 200 de lei/an pentru utilizarea domeniului public
Fostul director adjunct al SIS care spiona pentru KGB din Belarus – încă 30 de zile de arest
Actualitate joi, 8 ianuarie 2026, 16:52

Fostul director adjunct al SIS care spiona pentru KGB din Belarus – încă 30 de zile de arest

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat de trădare și de transmiterea de...

Fostul director adjunct al SIS care spiona pentru KGB din Belarus – încă 30 de zile de arest
Actualitate joi, 8 ianuarie 2026, 16:39

Localitățile Tuzla și Eforie Sud vor avea apă cu presiune scăzută

Echipele furnizorului de energie electrică efectuează mâine, 9 ianuarie 2026, lucrări de mentenanță la nivelul liniilor de înaltă tensiune ce...

Localitățile Tuzla și Eforie Sud vor avea apă cu presiune scăzută
Actualitate joi, 8 ianuarie 2026, 16:22

Amenda pentru lipsa anvelopelor de iarna poate ajunge până la 4 mii de lei

Având în vedere codul galben de atenționare de fenomene meteorologice periculoase, caracterizat prin ninsoare viscolită și vizibilitate redusă,...

Amenda pentru lipsa anvelopelor de iarna poate ajunge până la 4 mii de lei
Actualitate joi, 8 ianuarie 2026, 16:14

CFR S.A.: Condițiile meteo extreme pot genera, punctual, modificări în orarul trenurilor

Având în vedere actualizarea avertizărilor meteorologice emise de ANM, valabile în intervalul 08 ianuarie – 10 ianuarie, ce vizează ninsori,...

CFR S.A.: Condițiile meteo extreme pot genera, punctual, modificări în orarul trenurilor
Actualitate joi, 8 ianuarie 2026, 15:40

CONSTANȚA: Un tânăr care efectua derapaje controlate, depistat pozitiv pentru patru substanțe cu efect psihoactiv

La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 2.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au fost...

CONSTANȚA: Un tânăr care efectua derapaje controlate, depistat pozitiv pentru patru substanțe cu efect psihoactiv