Județul CONSTANȚA: Bărbat scos din trafic după ce ar fi condus băut și fără permis
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 octombrie 2025, 20:21
La data de 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Postul de Poliție Cobadin, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 45 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Astfel, la data de 27 octombrie a.c., bărbatul ar fi condus un autoturism, pe strada Spicului din comuna Cobadin, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 29 octombrie, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.